Dacã s-ar examina publicatiile care au apãrut în intervalul de la revolutie încoace, s-ar putea vedea limpede cã numai revista "Permanente" si-a plecat urechea la murmurul din veac al duhului românesc, spre deosebire de toate celelalte, dintre care unele, disimulate chiar sub taina oficialitãtii, batjocoresc valorile culturii si spiritualitãtii noastre, vestejesc traditionalismul, fãrã al cãrui spirit cãlãuzitor nu e posibilã o mai departe dezvoltare organicã a culturii.

Revista "Permanente" e singura dintre toate publicatiile apãrute în anii de dupã revolutie care îsi dovedeste si îsi garanteazã vitalitatea tocmai prin afirmarea spiritului autohton în creatia valorilor culturale si spirituale ca si în viata socialã si politicã a tãrii, precum si prin intuitia fãrã gres a punctelor de orientare prin haosul vremii noastre.

De aceea are, poate, si o situatie dintre cele mai paradoxale: desi continuã sã rãmânã lectura unei restrânse elite, ideile din paginile ei pãtrund totusi cu ajutorul acestei elite în rândurile mai largi de cititori, deschizându-le marile perspective pe care trebuie sã îndrepte România postrevolutionarã, România de azi, dar numai în solidaritate organicã cu marile traditii ale neamului nostru.

[... textul complet]