Dacã cineva din marele public, fãrã sã fi cunoscut Miscarea Legionarã din surse primare, ci numai din zvonuri, va citi paginile consacrate în Docrina Legionarã notiunii de libertate, va fi de-a dreptul socat. Pãrerea pe care si-o fi fãcut pânã atunci, -cã Legiunea predica interdictia libertãtii de exprimare si gândire, înlãuntrul si în afara organizatiei, si practica o disciplinã dezumanizantã, împinsã pânã la a cere membrilor sãi sã-si substituie propria judecatã cu ordine primite de un stat major pretins infailibil, scutit si acesta sã le judece –îi va fi tulburãtor de contrariatã. E prezumtios, de bunã seamã, sã afirmãm cã se va afla ca în fata unei adevãrate fenomenologii a libertãtii dar, în orice caz, va descoperi în ea aspecte si sensuri pe care nu-si închipuia cã Legiunea ar putea sã le cultive pentru a-si construi profilul. Si ar fi fost de neînteles ca autorul sã pledeze teza integrãrii concomitente a individului în sfera neamului si a acestuia în legislatia divinã, fãrã sã nu se astepte sã fie întrebat dacã aceastã stringentã ierarhizare este sau nu compatibilã cu ideea de libertate. Or, din analiza notiunii, Horia Sima trage tocmai concluzia cã integrarea aici este posibilã numai în sensul libertãtii practicate efectiv si în esentã.
 

Neamurile sunt inzestrate de Dumnezeu cu un suflet colectiv, iar personalitatea lor istorica nu-i decat manifestarea acestui suflet intr-o forma perceptibila. Un neam va straluci cu atat mai puternic in lume cu cat energia lui spirituala, care-i vine de la Dumnezeu, va fi mai larg reprezentata in tot ceea ce intreprinde. Neamurile trebuie sa se afirme "in cadrul si in slujba legilor Dumnezeirii", adica in existenta lor istorica trebuie sa se straduiasca sa implineasca planurile Divinitatii.

Atata timp cat exista o natiune, exista de asemeni o stare de spirit specifica care se numeste NATIONALISM. Natiunile nu sunt conglomerate istorico-geografice, cum sustin anumiti autori. Ele sunt colectivitati inzestrate cu un suflet propriu. Or, acest suflet national nu este creat de oameni. El nu se naste din gandirea acestora, nici din aspiratiile lor. Este o revelatie divina. Asa cum Dumnezeu a creat omul, tot El a creat si natiunile.

[.. textul complet in format pdf]

HORIA SIMA
Menirea Nationalismului

Omul epocii noastre e prea saracit de viata interioara si prea expus curentelor vatamatoare de idei, ca sa se poata lipsi de experienta nationalismului. Fara prezenta vie a acestui principiu in constiinta individului, masele populare ar nimici cadrul natural al istoriei, alcatuit din categorii etnice, si s-ar nivela intr-un amestec degradant de rase, popoare si culturi. Nationalismul nu este numai o ideologie necesara a actualului moment international, el este elementul creator al istoriei si pavaza permanenta a natiunilor, de a carui ocrotire neamurile vor avea si mai mult nevoie in timpurile ce vor veni.

[.. textul complet in format pdf]
 

Cu toate ca aceasta organizatie dateaza de peste o suta de ani, cu toate ca a invins in Rusia Sovietica de peste o jumatate de secol si astazi stapaneste aproape jumatate din suprafata globului, cu toate ca asupra acestei ideologii s-au scris biblioteci intregi si continua sa se scrie in ritm halucinant, ca si cum n-ar exista altceva mai cunoscut pe lume decat marxism-leninismul, totusi lumea traieste cu o imagine eronata despre comunism. Ceea ce isi inchipuie ca e comunism, nu e comunism, iar ceea ce e comunism autentic, continua sa ramana un mister pentru imensa majoritate a oamenilor.
 

HORIA SIMA -"Miscarea Legionara si unitatea europeana"

(fragment din "Menirea Nationalismului")

Nationalismul pregateste, in mentalitatea popoarelor, ceea ce federalismul isi propune sa infaptuiasca. De pe plan national, pe planul international, tranzitia se face fara dificultati, caci proiectia spirituala a natiunilor clarifica si raporturile lor reciproce. O natiune, care a ajuns intr-o faza iluminata a istoriei sale, vede in existenta fiecarui popor un miracol si considera creatiile popoarelor un dar divin, de care trebuie sa se bucure intreaga omenire.
 

NIMIC nu poate înãlta mai mult omul decât întelegerea rostului sãu în viatã, întelegere dusã pânã la jertfa de sine. Întreaga istorie a lumii, în tot ce are ea mai frumos si mai sublim, se sprijinã pe temeliile acestei întelepciuni. Rãul, ura si teroarea dominã mersul istoriei atât timp cât omul rãmâne în afara propriei trãiri, înstrãinat sufleteste de propria-i misiune. De aceea sfortãrile tuturor ideologiilor negativiste sau ale organizatiilor dezagregatoare urmãresc desprinderea omului din sfera doctrinelor spiritualiste si a moralei religioase, concretizate într-o trãire interioarã.

De ce oare? Pentru cã aceste tendinte deschid calea unei viziuni metafizice a vietii, purtând individul spre cunoasterea altor aspecte ale existentei. Prin trãirea interioarã omul se întregeste, se armonizeazã, îsi recapãtã fateta sa divinã. Mai mult chiar, realizeazã vigoarea si eficacitatea unei misiuni ce-i revine ca om si membru al natiunii sale.

Aceastã alegere a “JERTFEI” ca element definitoriu al legionarului, pune Miscarea Legionarã în pozitie de culme în mijlocul organizatiilor socio-politice ce cautã o schimbare salvatoare pentru societate. Si e de înteles. Spiritul de sacrificiu nu poate fi impus nimãnui. Pentru a da roade el trebuie sã treacã prin filtrul constiintei, al analizei personale si-al acceptãrii fiecãruia. Numai dupã aceea devine întelegere si act. Ori, acest proces de transformare interioarã, singurã Miscarea Legionarã l-a pus în practicã.
 

Intentia noastra nu-i de a da lectii de dogma religioasa, ci de a explica importanta spiritualitatii crestine in framantarea omenirii actuale, precum si necesitatea aplicarii spiritului religios in gandirea si actiunea umana, de la politic la social, de la economie la cultura, de la om la societate. Astfel, se va intelege ca raul ce s-a abatut asupra societatii moderne, prin raspandirea absolutismului si tiraniei comuniste, se datoreste in cea mai mare parte slabirii spiritul religios in om. De asemenea, vor intelege de ce Miscarea Legionara pastreaza ca prima conditie a revolutiei sale reinvierea acestui spirit, fara care societatea luneca in mod fatal pe fagasul egoismului, materialismului si tiraniei.

Miscarea Legionara vrea sa modifice societatea in adancime, adica in esenta ei. Or, esentele unei structuri sociale sau politice nu sunt materiale, nici macar de ordin material, cu toate incercarile marxiste de a impamanteni aceasta idee. Ele sunt de ordin spiritual. Schimbarile pe care le urmareste o miscare renovatoare, revolutionara, trebuie sa fie schimbari calitative, pentru a realiza o restructurare de fond iar nu una de aparente.

De aceea, cand Miscarea face apel la spiritul religios si-l plaseaza la temelia educatiei si activitatii legionare, nu devine o "monstruoasa organizatie obscurantista", ci deschide singura poarta ce duce la o restructurare de fond a societatii in care traim.


 

Gandirea Capitanului nu a fost o simpla reactiune, ci o NOUA DIRECTIE de simtire si realizare. In locul argumentelor pur electorale, de care orice partid poate face uz, Miscarea Legionara aducea in circuitul gandirii politice o gama de idei noi, pline de seva si de perspective. Ceea ce urmareste Legiunea din primul moment, nu-i rasturnarea imediata a unui guvern si impunerea altuia, de nuanta legionara, ci insasi modificarea conceptului de politica, de economie, de morala, ce nu mai corespundea intru nimic organizarii armonioase a societatii si a inaltarii omului.
 

Trebuiesc deci fara frica si fara sovaire extirpate vechile moravuri cangrenoase si obiceiurile pacatoase care paralizeaza centrele nervoase ale personalitatii romanesti. Romanul de azi are o fobie, o repulsiune bolnavicioasa fata de orice opunere sau ciocnire mai violenta cu adversitatile vietii. Aceasta teama de izbire, aceasta alunecare spre facilitate imping traiul romanesc de acum pe caile de minima rezistzenta, pe caile piezise si intortochiate care ocolesc obstacole, caile linguselii, ale miseliilor din umbra, ale tranzactiei, ale compromisurilor sufletesti, ale targuielilor de constiinta si ne taraste spre atitudinile de "sarut mana" si de lichelism.

Functiunea Evangheliei este aceea de a chema spre înãltimi ; de a tine în noi treazã nostalgia absolutului si a desãvârsirii. Ne înãltãm pe cât ne ajutã neputinta noastrã. Nu avem dreptul sã spunem cã de cãdem de pe “scara lui Iacov” nu avem vinã. Vinã avem. Cã nu suntem singuri în aceastã lume. De aceea ne vom ruga neîncetat pentru pãcatele noastre. Am vãzut cum a rodit Evanghelia în casa noastrã ; în Miscarea noastrã Legionarã. Am înteles cã doctrina si fapta Legiunii închid poarta oricãrui conflict între Miscarea Legionarã si Biserica ecumenicã. Biserica lui Hristos cel înviat din morti aflã în aceastã Miscare un instrument prin care neamul nostru este abãtut pe calea mântuirii. Biserica ecumenicã nu poate sã nu se bucure vãzând cum floarea unui tineret se rupe de bucuriile muritorilor si se jertfeste de bunã voie pentru zidirea unei tãri frumoase si curate ca soarele si puternice si ascultãtoare de Hristos.

 

Corneliu Codreanu nu avea intentia sã facã din legionarii lui sfinti. El voia altceva : voia sã pregãteascã din suflete tari si din brate vânjoase o Românie sãnãtoasã, puternicã si temãtoare de Dumnezeu. Cu Românii din vremea lui, el nu era multumit. El deschidea o scoalã spiritualã, un organ de educatie cetãteneascã. Elevii lui erau, în marea lor majoritate, crestini practicanti. Se spovedeau si se împãrtãseau. Aflându-se în serviciul natiei, punând pret pe omeneasca onoare, ca virtute de sine stãtãtoare, fiind oricând gata sã moarã în slujba patriei, legionarul nu era în situatia de a da tiranilor rãspunsul pe care Sfântul Vasile cel Mare îl dãduse prefectului arian Modestus. Telul scolii lui Codreanu nu era sfintenia. Ci omenia româneascã. Omenia nu e sfintenie. Omul de omenie nu se lasã pãlmuit. Legionarului nu-i era indiferentã nedreptatea omeneascã. El nu poate sta cu bratele încrucisate când vede jefuindu-se averea tãrii. Organizarea de rezistente active, necesare si îndreptãtite nu e lucrul Bisericii. Ci al conducãtorilor – legali sau ilegali – multimilor.
 

Ceea ce este unic la Miscarea legionarã si o deosebeste de absolut toate miscãrile nationaliste din lume, este faptul cã ea este structuratã pe învãtãtura crestinã, ea valorificã mai ales traditia crestinã româneascã, cã ea valorificã prin ideologia si prin practica sa învãtãtura Domnului nostru Iisus Hristos ; cã-si propune realizarea crestinului autentic, cã descoperã sufletul natiunii si cã formuleazã drept scop al luptei sale mântuirea crestineascã a Neamului românesc, si cã are ca punct final învierea Neamului în Împãrãtia lui Dumnezeu.
 

Pe linia stabilirii relatiilor dintre Miscarea Legionarã si Bisericã, vom constata cã nu numai principiile de bazã sunt sinonime, dar, ceea ce este si mai surprinzãtor, este faptul cã Miscarea Legionarã se foloseste si de metodele crestine pentru realizarea idealului propus, pentru care s-a si angajat în lupta sa dramaticã si vom constata cã idealul ei, desi organizatie politico-socialã, este acela al Bisericii ca si mijloacele folosite. Problema centralã si a Bisericii si a Miscãrii Legionare este restaurarea omului.

 

“Frãtia de Cruce” este organizatia legionarã a tinerilor români care frecventau scolile secundare. În aceasta activau, pânã la terminarea liceului, pentru a trece, cei care urmau la studii mai înalte, în “Corpul Studentesc”, sau direct în organizatiile legionare locale, acei care nu se puteau duce la Universitate.  Miscarea Legionarã, care a izvorât din spatiile luminoase ale sufletului românesc, a fost urmatã cu entuziasm, credintã si curaj de marea majoritate a tineretului tãrii noastre dintre cele douã rãzboaie mondiale. Ea, Miscarea, a dat nastere unui fel de mit national în sufletul unei generatii întregi de români, care au crezut cu tãrie în valorile esentiale ale poporului lor, le-au dezgropat de sub molozul istoriei si au cãutat sã le pompeze din nou în viata româneascã modernã. Ei au visat un destin crestin pentru tara lor, si chiar pentru întreaga omenire, si si-au scãldat credintele în apele limpezi ale sperantei.

Asadar, in conceptia legionara, munca este aportul omului constient de substanta lui la marea armonie a Creatiei. Este un destin. Munca emana dintr-o forta interioara, este un indemn divin la actiune. Adaptand resursele naturale la necesitatile lui, omul urmeaza indemnul dat de Creatorul sau: "Cresteti , imultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l". Efortul depus pentru dominarea factorilor naturali devine demn, pentru ca este executat de o fiinta care poarta in ea demnitatea. In esenta ei, munca omului are si o realitate spirituala.