Nu e greu pentru nimeni sã înteleagã cã, trãind încã într-o vreme de dezorientare, de adâncã tulburare si de nihilism moral, când cel mai usor lucru e sã ajungi cât mai sus pe nemuncite, iar cel mai greu rãmâne acela de a lucra în domeniul creatiei culturale, actiunea pentru aparitia unei reviste este si ea un lucru temerar, iar conditiile în care multi dintre asa zisii cãrturari se orienteazã si se informeazã precumpãnitor din auzite (de la radio si televizor), decât din citite, o revistã de înalt nivel intelectual costã mai mult decât pretul înscris sub frontonul ei, si cu greu poate trãi din propriul venit. Si "Permanente" exceleazã în aceastã privintã.

În astfel de împrejurãri entuziasmul de a croi o pârtie luminoasã într-un anumit domeniu prin întemeierea unei reviste si îndârjirea de a o prelungi de-a lungul anilor se plãteste cu sacrificii, uneori chiar ale unei vieti întregi. Si, totusi, dacã nu stim precis ce stã din toate acestea la temelia revistei "Permanente", constatãm însã cã biruind numai cu ajutorul lui Dumnezeu toate dificultãtile, ea apare cu regularitate din anul 1998.

Puterea ei de viatã care a învins pânã acum orice împrejurare neprielnicã si orice fel de potrivnicie, stã si în credinta neclintitã cã drumul pe care merge vine din adâncul acestui neam si sprijinã actiunea lui de mâine.

De aceea are, poate, si o situatie dintre cele mai paradoxale: desi continuã sã rãmânã lectura unei restrânse elite, ideile din paginile ei pãtrund totusi cu ajutorul acestei elite în rândurile mai largi de cititori, deschizându-le marile perspective pe care trebuie sã îndrepte România postrevolutionarã, România de azi, dar numai în solidaritate organicã cu marile traditii ale neamului nostru.

Dacã s-ar examina publicatiile care au apãrut în intervalul de la revolutie încoace, si se mentin si astãzi, iar altele au dispãrut în neant, s-ar putea vedea limpede cã numai revista "Permanente" si-a plecat urechea la murmurul din veac al duhului românesc, spre deosebire de toate celelalte, dintre care unele, disimulate chiar sub taina oficialitãtii batjocoresc valorile culturii si spiritualitãtii noastre, vestejesc traditionalismul, fãrã al cãrui spirit cãlãuzitor nu e posibilã o mai departe dezvoltare organicã a culturii si în cadrul statului democrat de azi încearcã si o nouã penalizare a spiritului românesc.

Revista "Permanente" e singura dintre toate publicatiile apãrute în anii de dupã revolutie care îsi dovedeste si îsi garanteazã vitalitatea tocmai prin afirmarea spiritului autohton în creatia valorilor culturale si spirituale ca si în viata socialã si politicã a tãrii, precum si prin intuitia fãrã gres a punctelor de orientare prin haosul vremii noastre.

I-a trebuit pentru aceasta tãria unui crez izvorât din doctrina legionarã pe care alte publicatii n-au avut-o si n-o au, i-a trebuit statornicia unor colaboratori de nobilã tinutã moralã, pe care nu-i prea întâlnesti prin alte redactii si, în sfârsit, i-a trebuit si o vointã energicã de continuitate cu orice sacrificiu de care prea putini altii s-au dovedit capabili.

A face, asadar, abstractie de revista "Permanente" înseamnã a nu putea vorbi nici mãcar de începutul vreunui curent de înnoire, în sensul revenirii la izvoarele de viatã ale românismului, supuse unei secãtuiri totale în comunism, si în sensul perspectivei spre universal, cu alte cuvinte în sensul afirmãrii românismului în slujba unui ideal de valoare universalã, cum e crestinismul.

Dar pentru cã Miscarea Legionarã a fost creatã de Corneliu Codreanu ca un sistem corespunzãtor intereselor spirituale ale tuturor oamenilor si prin aceasta constituind un fenomen organic, o mare solutie în viata contemporanã a României, revista "Permanente", dezvoltând în paginile ei principiile cãlãuzitoare ale doctrinei legionare, singurele care s-au dovedit fecunde cristalizãri integrale a sufletului românesc, are si misiunea de a face clarificãri sub unghiul de vedere legionar a unor probleme ale momentului nostru istoric, precum si sincronizarea idealurilor legionare cu directivele europene si mondiale ale vremii.
Revista "Permanente" nu-si propune, de pildã, sã prezinte în coloanele paginilor ei obligatiile si reformele pe care trebuie sã le îndeplineascã România si care revin forurilor conducãtoare ale tãrii, acum când tara noastrã a primit invitatia integrãrii în NATO, dar ea subliniazã convergenta disponibilitãtii Miscãrii Legionare pentru viata integralã a României cu aceastã integrare în strategia euro-atlanticã, ce constituie singura iesire a noastrã dintr-o pasivitate fortatã pentru a intra în faza creatoare de istorie, privitã prin prismã legionarã, putem spune cã a fost anticipatã si s-a produs încã de acum 50 de ani. Atunci Miscarea Legionarã, în urma contactelor pe care le-a avut cu autoritãtile americane, a trimis în tarã prin parasutare un grup de legionari viteji, ca elemente de întãrire a rezistentei anticomuniste din munti, dintre care 13 au suferit condamnarea la moarte si executarea imediatã în 1953. "Atunci a avut loc - cum spune într-un editorial al sãu d-l prof. Mircea Nicolau, redactorul care poartã rãspunderea revistei - adeziunea concretã si efectivã a tãrii noastre la ceea ce a fost si a devenit mai târziu spiritul constructiei politico-militare care se numea NATO".

Dar dacã în România confuzã de azi revista "Permanente" este o revistã de afirmare a spiritului autohton împotriva a tot ce s-ar putea sã-l altereze în orice fel de împrejurãri si ea considerã ca ceva silnic si artificial orice conceptie strãinã promovatã pentru a înãbusi elanul instinctului nostru etnic, atunci printr-o extensie de sens ea a vibrat în paginile ei si de nostalgia grea, îndureratã si sfâsietoare a provinciilor pierdute, întemeiatã fiind aceastã suferintã pentru pãmântul rãpit si pentru fratii nostri de sânge si de credintã robiti, pe doctrina legionarã pentru care principiul oricãrui stat national si vointa de a trãi a neamului cer imperios identitatea dintre hotarul sângelui si hotarul statului.

Niciodatã în paginile ei, revista "Permanente" nu va sustine sau va rãmâne nepãsãtoare la ceea ce, deja de la o vreme, nelinisteste constiinta româneascã, si anume concesiile periculoase, renuntãrile inutile la unele posesiuni si, în general, istoria dramaticã a teritoriilor românesti pierdute. Dacã într-adevãr, dupã tragicele întâmplãri prin care am trecut în urma celui de-al doilea rãzboi mondial, s-au fãurit cu spada noi asezãri politice, schimbându-se hotarele sângelui, permanente dupã o lege a naturii si a vietii, cu hotare arbitrare si, prin urmare, artificiale, si dacã drepturile noastre asupra pãmânturilor rãpite sunt atât de evidente si bine întemeiate în toate privintele, dar dreptatea stãpânirii noastre nu se poate face, deocamdatã, numai cu valoarea zapiselor vechi, atunci oricât de multe justificãri s-ar aduce pentru ocuparea lor, nici una nu poate rezista în fata istoriei. Dar pentru aceastã convingere este necesarã si o iubire pãtimasã, pânã la întelegerea definitivã a realitãtii românesti, si forta acestei iubiri o reprezintã astãzi, cu excelentã, revista "Permanente" în scrisul ei. Iar siguranta pe care ne-o dã constiinta împlinirilor de pânã acum, ce stau îndãrãtul revistei, ne face sã întelegem cã misiunea ei nu s-a terminat, ci, dimpotrivã, cã aparitia sa în continuare este o necesitate peste orice greutãti care i-ar sta înainte.