
(c) Fundatia "George Manu", 2001-
|
Memoria suferintei si a rezistentei
anticomuniste
-ecouri în societatea românească-
Întreg cuprinsul tării este presărat cu locuri de suferintă si
martiriu. Tăcerea care le învăluie acum aproape că nu mai aminteste
de cumplita înclestare pe care au suportat-o cândva. Numai troitele
si crucile care s-au înăltat pe ele veghează si ne îndeamnă la
neuitare, la o întelegere potrivită a sensului acestor jertfe.
Sistemul comunist care s-a abătut peste România nu a fost doar un
regim politic care s-a răfuit cu celelalte orientări, sau numai un
sistem economic falimentar. Desigur că molohului i-au căzut victime
si toti aceia care nu se încadrau în aceste coordonate
politico-economice menite să edifice "noua societate". Dar
substratul comunismului merge mult mai adânc, fiind în cele din urmă
negarea diabolică a chipului lui Dumnezeu din sufletul omenesc.
Adevărata luptă împotriva comunismului s-a dat asadar pe planul
spiritual. În ciuda trupurilor care au căzut frânte, spiritul a
iesit în cele din urmă biruitor asupra atacurilor diavolesti - atât
în temnite cât si în cadrul rezistentei armate. Căci mobilul tuturor
acestor fapte de eroism nu a fost atât speranta unei victorii fizice
împotriva unui sistem vremelnic atotputernic, cât o biruintă întru
vesnicie, o jertfă curată adusă de neamul nostru în fata lui
Dumnezeu.
Această atitudine aparte a fost sesizată de
către comunisti, care au încercat s-o stigmatizeze prin eticheta de
"legionar". Aceasta se dorea a fi o culme a odiozitătii, aplicată
aproape tuturor celor a căror structură spirituală era funciar opusă
materialismului grosolan. Indiferent dacă acestia erau legionari
get-beget, frati de cruce, simpatizanti sau chiar numai oameni cu
aplecare spre valorile religioase si nedispusi la compromisuri în
credintă.
|

Harta locurilor de suferintă din România (Aiud) |
|
În inconstienta lor,
comunistii au dat o definitie la care merită să luăm aminte. O putem
chiar păstra ca atare. Dar dacă întelegem si resorturile de natură
spirituală care i-au animat pe acesti oameni, nimbul întunecat cu
care i-au înconjurat comunistii se deschide si creste în
luminozitate, ajungând uneori până la strălucirea sfinteniei.
Încet, încet, troitele si crucile înăltate de cei care au
supravietuit, mărturiile lor scrise despre suferintele de neimaginat
prin care au trecut sau la care au asistat îsi vădesc roadele în
cadrul neamului nostru. Ele încep să treacă dincolo de marginile
comunitătii legionare care le-a adus în fata opiniei publice si a
posteritătii.
Dată fiind preponderenta semnificatiei spirituale a acestor jertfe,
nu este de mirare faptul că în primul rând Biserica este cea care
le-a preluat si le păstrează vie amintirea. Din păcate, nu e vorba
de o initiativă venită "de sus", de la nivelul Patriarhiei, ci doar
dinspre anumite mitropolii si unele comunităti monastice. Ar fi de
dorit ca sub noul patriarh lucrurile să se miste în acest sens: ar
fi semnul cel mai evident al faptului că alegerea sa este o lucrare
a Duhului Sfânt. După cum si contrariul ne poate arăta că mai avem
încă de asteptat până când Biserica noastră se va putea scutura de
povara mostenirii comuniste.
Pe lângă asumarea
(deocamdată neoficială) de către Biserică a acestor figuri
reprezentative ale neamului românesc, mai există comunităti locale
sau fundatii care le păstrează memoria. Avem si realizări artistice
de exceptie, cum ar fi concertele cu titlul “Cu Iisus în celulă” ale
lui Tudor Gheorghe – el însusi fiul unuia dintre cei întemnitati de
către comunisti. Versuri compuse în închisorile comuniste, care nu
sunt altceva decât suferintă transfigurată în bijuterii poetice, au
fost puse pe muzică si interpretate cu o intensitate emotională pe
care artistul nu a mai atins-o si probabil nu o va atinge în cadrele
altor directii interpretative. Aceste înregistrări ale lui Tudor
Gheorghe vor rămâne cu sigurantă un reper greu de egalat.
Nu în ultimul rând se cuvine
amintită aparitia unui set de DVD-uri care contin toate episoadele
difuzate până acum ale “Memorialului Durerii”, un documentar
cutremurător despre suferintele din închisorile comuniste, unde o
pondere importantă au avut-o legionarii.
Toate aceste semne ne arată că societatea românească începe să nu se
mai teamă de “legionari”. Sunt începuturi pe care merită să le
amintim în continuare, ele nefiind nici pe departe o enumerare
completă. De multe ori calitatea de “legionar” este trecută în plan
secund, fiind evocate doar persoane, fapte, atitudini exemplare.
Chiar dacă acest crez nu este mentionat de fiecare dată explicit,
fiind cinstită doar jertfa pentru Cruce si Neam, e suficient. Căci
un legionar adevărat e în primul rând un bun crestin si un bun
român, căutând să-si slujească cu toată dăruirea credinta si neamul
din care face parte. Faptul că asemenea figuri reprezentative sunt
apreciate asa cum se cuvine de către cercuri tot mai largi ale
societătii trebuie să fie un prilej de bucurie si nu unul de
propagandă ieftină. Cei care au reusit să intre în galeria eroilor
neamului nu au nevoie de asa ceva si nici nu merită să fie
instrumentalizati în alte scopuri. Ei trebuie să fie catalizatorul
unei adevărate "ecumenicităti nationale" de care este atât de mare
nevoie pentru a ne putea regăsi adevărata identitate.
Datorită cadrului în care apar rândurile de fată, accentele cad
desigur altfel decât într-o eventuală evocare destinată unui public
mai larg. Nu e nici o problemă ca aici lucrurilor să le fie
spus pe nume mai apăsat, iar într-un alt context să fim în stare
să-i punem alături, în acelasi panteon al neamului, pe toti eroii
nostri, fie ei legionari sau nelegionari. Pe care să-i cinstim
deopotrivă, cu un firesc desăvârsit, punând accentul pe calitatea
lor primordială de români. |
Timisoara si evocarea rezistentei din Muntii Banatului
Ziua de 16 iulie a fost declarată "Ziua Rezistentei Anticomuniste
din Banat". În această zi, în anul 1949, pe locul numit "Pădurea
Verde" de la marginea Timisoarei au fost executati membrii
grupului de
rezistentă anticomunistă condus de către Spiru Blănaru. La
initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici s-a înăltat pe
acest loc un monument în formă de cruce, simbolizând Golgota
neamului românesc.
Un semn al normalitătii si al recunoasterii semnificatiei jertfei
celor ucisi de comunisti pentru credinta si idealul lor îl
reprezintă comemorarea anuală de pe acest loc, căreia atât Biserica
cât si oficialitătile orasului îi acordă o atentie deosebită.
Mitropolia Banatului este prezentă an de an prin însusi ÎPS Nicolae
Corneanu, însotit de episcopul vicar (în ultimii ani fiind vorba de
PS Paisie Lugojanul), de un sobor de preoti si de corul Catedralei
Mitropolitane.
Numărul din 15 iulie 2007 al revistei "Învierea" editată de
Mitropolia Banatului este închinat de asemenea evocării rezistentei
anticomuniste, fiind deschis de editorialul semnat de ÎPS Nicolae. O
prezentă constantă la manifestarea de la Pădurea Verde o reprezintă
si Primarul orasului, dl. Gheorghe Ciuhandu. Merită mentionat si
faptul că o stradă din Timisoara a primit chiar numele martirului
Spiru Blănaru.
|
 |
|
 |
Sunt semne de normalitate
care indică faptul că eroii luptei anticomuniste încep să fie
acceptati de către obste - în ciuda crezului lor legionar. În multe
alte situatii acesta ar fi de natură să genereze inhibitii si
autocenzură, atât în cazul ierarhiei bisericesti, cât si în cel al
politicienilor de alte culori.
Trebuie spus însă că
situatia din Timisoara este una aparte, dar care nu a apărut din
senin. Ea se datorează implicării neobosite si pline de abnegatie a
membrilor Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, multi dintre ei de
orientare legionară, care au reusit să creeze în Banat acea
"ecumenicitate" atât cu Biserica, cât si cu partidele politice care
după Revolutie au adoptat o linie anticomunistă (indiferent de
"succesul" acesteia). O atitudine verticală si fără compromisuri,
dar dând dovadă în acelasi timp de o deschidere generoasă -si nu de
un exclusivism sectar- a făcut ca lumea din jur să manifeste respect
si admiratie fată de calitatea de "legionar". Nu una de oroare si
repulsie, cum se întâmplă din păcate în multe alte locuri în care
încă domină (pe nedrept) clasicele stereotipii la adresa acestui
termen.
|
| Mănăstirea
Sâmbăta si rezistenta din Muntii Făgăras
Rezistenta anticomunistă din muntii Făgăras este legată de cel
căruia i-a fost dat să supravietuiască si să depună mărturie despre
brazii care s-au frânt, dar care nu s-au îndoit:
Ion Gavrilă
Ogoranu. Figura sa senină, de haiduc legendar, a intrat
definitiv în constiinta neamului nostru. Până la plecarea sa dintre
noi, el a fost sufletul comemorării anuale a celor căzuti, care se
desfăsoară la crucea de piatră de lângă mănăstirea Sâmbăta de Sus,
aflată la poalele muntilor Făgăras.
Comemorarea nu a iesit până acum din cadrele unei manifestări
strict "legionare" si ca atare nu a fost receptată de un public mai
larg. |
 |
| Nu stiu dacă acest lucru este bun sau rău. Ar trebui
poate întrebati spectatorii ocazionali despre impresia pe care o au
fată de participantii din partea unor organizatii nationaliste care
apar în uniforme cu iz legionar, cu toate că portul lor în public a
fost interzis de către conducerea Miscării. Această măsură nefiind
revocată până în ziua de azi. Dar există si alte aspecte. Părintele
Teofil Pârâian, unul din cei mai mari duhovnici ai României,
participă an de an la parastasul după cei căzuti oficiat de
mănăstirea unde sălăsluieste. Fiind lipsit de darul vederii,
părintele nu poate vedea nici uniformele si nici desfăsurarea
manifestării. Nu vede, dar aude. Si poate că apreciază drept excesiv
partizanatul legionar manifestat prin discursuri si lozinci, pe care
multi dintre noi îl considerăm drept un lucru bun. Ca atare si unele
accente în acest sens din cuvântările pe care le rosteste. Dacă
sfintia sa greseste cu siguranta pe undeva, nu e mai putin adevărat
că si noi mai gresim, nestiind să transmitem un mesaj adecvat lumii
nelegionare. Asta dacă dorim într-adevăr să o facem. În anul 2005,
la ultima comemorare la care a participat regretatul Ion Gavrilă
Ogoranu, după o asemenea cuvântare a părintelui Teofil, Mosu' (asa
cum era supranumit haiducul Făgărasului) a luat cuvântul si a rostit
un discurs plin de emotie si căldură despre semnificatia luptei si a
jertfei celor din munti, punând lucrurile la punct. Cuvântul
"legionar" n-a apărut nici măcar o singură dată, dar din fiecare
vorbă spusă răzbătea forta si incandenscenta idealului de-o viată -
fireste, cel legionar. Asistenta a rămas miscată, iar "Imnul
legionarilor căzuti" s-a intonat după aceea cu lacrimi în ochi.
Părintele Teofil a cântat strofă cu strofă, la un loc cu toti
participantii. E un semn că nu cântecul reprezintă o piedică în
întelegerea crezului care a animat lupta celor din munti… |
| În ciuda acestui caracter legionar al comemorării de la Sâmbăta,
atunci când acesta nu este scos
în evidentă cu emfază, ecourile rezistentei anticomuniste
din muntii Făgăras trec totusi de barierele acestei lumi si
ajung la
cunostinta unui public mai larg. Pe diverse căi. Implicată este
si
Fundatia Culturală
"Negru Vodă", care a initiat un
proiect al unui muzeu al rezistentei anticomuniste din Tara
Făgărasului. Prin concursul Bisericii (fiind vorba iarăsi de
o initiativă locală) în holul Academiei Teologice de la Mănăstirea
Sâmbăta au fost expuse o serie de materiale care documentează
amploarea si semnificatia luptei anticomuniste.
Toti cei care sunt cazati la Academie: participanti la conferinte
teologice (principala destinatie a asezământului) pelerini sau
simpli turisti, nu pot să nu arunce o privire, măcar din
curiozitate, pe panourile care le ies în fată. Vor putea vedea acolo
fise informative ale Securitătii, atât ale Părintelui Arsenie Boca,
cât si ale lui Ion Gavrilă-Ogoranu si a celor din grupul său.
Aproape fără exceptie, la apartenenta politică a acestora era trecut
"legionar".
Unul dintre acestia a fost
arestat pur si simplu pentru faptul că "a fost prieten cu Horia
Sima", si el de origine din Tara Făgărasului. Ceea ce astăzi poate
părea usor ironic, dar nu si la vremea respectivă, era rubrica
privind profesia celor împricinati: în trecut: "student",
"muncitor", etc. ; în prezent: "bandit". Vizitatorul expozitiei află
cu acest prilej faptul că acesti "banditi" de profesie au luptat
pentru onoarea neamului românesc, si că ei merită să fie priviti
drept niste eroi nationali. Cu siguranta că în cele din urmă va veni
si ziua aceea. |
 |
Aiud: locul cel mai sfânt din România
Nu este o etichetare gratuită. Ea apartine părintelui Iustin Pârvu,
el însusi trecut prin calvarul Aiudului si al altor locuri de
suferintă: “dacă eu am să fac dezgropăminte, la una din
mănăstirile noastre, nu cred că am sansa să găsesc osemintele pe
care le găsesc la Aiud sau la Gherla sau la Pitesti… Acolo dacă dai
cu târnăcopul, la cativa centimetri sub pământ, dai de oseminte
sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfinteniei, fiindcă au ajuns
acolo, în acele cimitire nevăzute, nestiute, prin suferintă, prin
jertfă”. Pe “Râpa robilor”, locul unde erau aruncati în gropi
comune detinutii Aiudului, se înaltă monumentul închinat celor care
au dus Crucea neamului românesc. Nu întâmplător, monumentul este în
acelasi timp biserică si osuar, adăpostind în el sfintele moaste
dezgropate din râpa Aiudului. Aceste oase poartă pe ele semnele
cumplite ale suferintei si a martiriului. Dar le poartă si pe cele
ale frumusetii sfinteniei, ale biruintei asupra mortii, care le
deosebesc de osemintele obisnuite. Faptul că ele s-au descoperit în
această stare e un adevărat miracol. După cum si prezenta lor în
lume e de natură să făptuiască minuni, asa cum confirmă cei care au
asistat la ele. |
 |
|

Osuarul cu sfintele moaste de la Aiud |

Moaste care poartă semnele suferintei si ale
martiriului (Aiud) |
| |
|
E bine stiut faptul că
Aiudul a fost considerat “închisoarea legionarilor”. Probabil că
majoritatea acestor moaste apartin unor martiri legionari nestiuti,
dar care au depăsit deja această conditie ce i-a caracterizat la
întemnitare, ei intrând în rândul sfintilor neamului nostru. În
Miscarea Legionară, în vremea interbelică, era la ordinea zilei
expresia “mântuirea neamului” sau “învierea neamului”. Poate că abia
acum o putem întelege mai bine. Anume, că aceasta nu consta într-o
biruintă lumească, sau politică, ci într-una spirituală, asa cum ne
arată aceste semne la care asistăm acum.
La o asemenea cantitate de
sfintenie, ar fi de asteptat ca Aiudul să fie un loc de pelerinaj
intens vizitat, cu multimi de credinciosi care se îmbulzesc să se
închine la sfintele moaste. Totusi, încă nu s-a ajuns acolo, desi
linistea locului este căutată adesea de către românii care au auzit
de el. Si care după ce îl vizitează îi duc mesajul mai departe. Un
loc al linistii care este vegheat de un mic schit de maici ctitorit
tot de către obstea de la Petru-Vodă, lăcasul unde un fluviu
neîntrerupt credinciosi caută întâlnirea cu Dumnezeu prin persoana
celui mai solicitat duhovnic al României acestor timpuri: nimeni
altul decât părintele Iustin Pârvu. Iar cei care se vor fi închinând
la sfintele moaste aflate în racla din biserica mănăstirii, vor afla
de unde provin ele: de la Aiud, din locul cel mai sfânt al României,
unde asemenea relicve se află în cantităti însutite… |

Biserica Mănăstirii Petru-Vodă (Neamt) |
Cele prezentate mai sus nu sunt decât câteva
seminte, care prin lucrarea lui Dumnezeu si prin străduinta multor
oameni destoinici, nedoritori de onoruri si de faimă, au început să
încoltească, răzbătând dincolo de marginile comunitătii legionare.
Ele nu mai pot fi trecute cu vederea si nici strivite. Depinde numai
de destoinicia celor care vor duce acest crez în ziua de mâine si de
capacitatea neamului nostru de a le întelege semnificatia, pentru ca
roadele lor să fie într-o bună zi depline.
Bogdan Munteanu (august 2007)
|
|

Comemorare la Padurea Verde (Timisoara): IPS
Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului si Gheorghe Ciuhandu,
primarul Timisoarei |

Comemorare la Padurea Verde (Timisoara): soborul de preoti de la
Catedrala Mitropolitana si PS Paisie Lugojanul (episcop vicar) |
|

Placa comemorativa de la Padurea Verde (Timisoara) |

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la
Academia Teologica (Manastirea Sambata) |
|

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste
fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata) -
fisa lui Ion Gavrila Ogoranu |

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la
Academia Teologica (Manastirea Sambata)

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste
fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata) |
|

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste
fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata) -
parintele Arsenie Boca |

Aiud: monumentul si troita inchinate celor care s-au jertfit in
inchisorile comuniste
 |
|

Icoana Sf. Arhanghel Mihail (mozaic, manastirea
Petru Voda) |

Romania eterna rezistand in fata dusmanilor: fresca de la manastirea
Petru Voda, inspirata din celebra pictura "Asediul
Constantinopolului" de la Moldovita |
| |
|
|