Memoria suferintei si a rezistentei anticomuniste

Memoria suferintei si a rezistentei anticomuniste

-ecouri în societatea româneascã-

Întreg cuprinsul tãrii este presãrat cu locuri de suferintã si martiriu. Tãcerea care le învãluie acum aproape cã nu mai aminteste de cumplita înclestare pe care au suportat-o cândva. Numai troitele si crucile care s-au înãltat pe ele vegheazã si ne îndeamnã la neuitare, la o întelegere potrivitã a sensului acestor jertfe. Sistemul comunist care s-a abãtut peste România nu a fost doar un regim politic care s-a rãfuit cu celelalte orientãri, sau numai un sistem economic falimentar. Desigur cã molohului i-au cãzut victime si toti aceia care nu se încadrau în aceste coordonate politico-economice menite sã edifice "noua societate". Dar substratul comunismului merge mult mai adânc, fiind în cele din urmã negarea diabolicã a chipului lui Dumnezeu din sufletul omenesc. Adevãrata luptã împotriva comunismului s-a dat asadar pe planul spiritual. În ciuda trupurilor care au cãzut frânte, spiritul a iesit în cele din urmã biruitor asupra atacurilor diavolesti - atât în temnite cât si în cadrul rezistentei armate. Cãci mobilul tuturor acestor fapte de eroism nu a fost atât speranta unei victorii fizice împotriva unui sistem vremelnic atotputernic, cât o biruintã întru vesnicie, o jertfã curatã adusã de neamul nostru în fata lui Dumnezeu. Aceastã atitudine aparte a fost sesizatã de cãtre comunisti, care au încercat s-o stigmatizeze prin eticheta de "legionar". Aceasta se dorea a fi o culme a odiozitãtii, aplicatã aproape tuturor celor a cãror structurã spiritualã era funciar opusã materialismului grosolan. Indiferent dacã acestia erau legionari get-beget, frati de cruce, simpatizanti sau chiar numai oameni cu aplecare spre valorile religioase si nedispusi la compromisuri în credintã.	Harta locurilor de suferintã din România (Aiud)
În inconstienta lor, comunistii au dat o definitie la care meritã sã luãm aminte. O putem chiar pãstra ca atare. Dar dacã întelegem si resorturile de naturã spiritualã care i-au animat pe acesti oameni, nimbul întunecat cu care i-au înconjurat comunistii se deschide si creste în luminozitate, ajungând uneori pânã la strãlucirea sfinteniei. Încet, încet, troitele si crucile înãltate de cei care au supravietuit, mãrturiile lor scrise despre suferintele de neimaginat prin care au trecut sau la care au asistat îsi vãdesc roadele în cadrul neamului nostru. Ele încep sã treacã dincolo de marginile comunitãtii legionare care le-a adus în fata opiniei publice si a posteritãtii. Datã fiind preponderenta semnificatiei spirituale a acestor jertfe, nu este de mirare faptul cã în primul rând Biserica este cea care le-a preluat si le pãstreazã vie amintirea. Din pãcate, nu e vorba de o initiativã venitã "de sus", de la nivelul Patriarhiei, ci doar dinspre anumite mitropolii si unele comunitãti monastice. Ar fi de dorit ca sub noul patriarh lucrurile sã se miste în acest sens: ar fi semnul cel mai evident al faptului cã alegerea sa este o lucrare a Duhului Sfânt. Dupã cum si contrariul ne poate arãta cã mai avem încã de asteptat pânã când Biserica noastrã se va putea scutura de povara mostenirii comuniste. Pe lângã asumarea (deocamdatã neoficialã) de cãtre Bisericã a acestor figuri reprezentative ale neamului românesc, mai existã comunitãti locale sau fundatii care le pãstreazã memoria. Avem si realizãri artistice de exceptie, cum ar fi concertele cu titlul “Cu Iisus în celulã” ale lui Tudor Gheorghe – el însusi fiul unuia dintre cei întemnitati de cãtre comunisti. Versuri compuse în închisorile comuniste, care nu sunt altceva decât suferintã transfiguratã în bijuterii poetice, au fost puse pe muzicã si interpretate cu o intensitate emotionalã pe care artistul nu a mai atins-o si probabil nu o va atinge în cadrele altor directii interpretative. Aceste înregistrãri ale lui Tudor Gheorghe vor rãmâne cu sigurantã un reper greu de egalat. Nu în ultimul rând se cuvine amintitã aparitia unui set de DVD-uri care contin toate episoadele difuzate pânã acum ale “Memorialului Durerii”, un documentar cutremurãtor despre suferintele din închisorile comuniste, unde o pondere importantã au avut-o legionarii. Toate aceste semne ne aratã cã societatea româneascã începe sã nu se mai teamã de “legionari”. Sunt începuturi pe care meritã sã le amintim în continuare, ele nefiind nici pe departe o enumerare completã. De multe ori calitatea de “legionar” este trecutã în plan secund, fiind evocate doar persoane, fapte, atitudini exemplare. Chiar dacã acest crez nu este mentionat de fiecare datã explicit, fiind cinstitã doar jertfa pentru Cruce si Neam, e suficient. Cãci un legionar adevãrat e în primul rând un bun crestin si un bun român, cãutând sã-si slujeascã cu toatã dãruirea credinta si neamul din care face parte. Faptul cã asemenea figuri reprezentative sunt apreciate asa cum se cuvine de cãtre cercuri tot mai largi ale societãtii trebuie sã fie un prilej de bucurie si nu unul de propagandã ieftinã. Cei care au reusit sã intre în galeria eroilor neamului nu au nevoie de asa ceva si nici nu meritã sã fie instrumentalizati în alte scopuri. Ei trebuie sã fie catalizatorul unei adevãrate "ecumenicitãti nationale" de care este atât de mare nevoie pentru a ne putea regãsi adevãrata identitate. Datoritã cadrului în care apar rândurile de fatã, accentele cad desigur altfel decât într-o eventualã evocare destinatã unui public mai larg. Nu e nici o problemã ca aici lucrurilor sã le fie spus pe nume mai apãsat, iar într-un alt context sã fim în stare sã-i punem alãturi, în acelasi panteon al neamului, pe toti eroii nostri, fie ei legionari sau nelegionari. Pe care sã-i cinstim deopotrivã, cu un firesc desãvârsit, punând accentul pe calitatea lor primordialã de români.
Timisoara si evocarea rezistentei din Muntii Banatului Ziua de 16 iulie a fost declaratã "Ziua Rezistentei Anticomuniste din Banat". În aceastã zi, în anul 1949, pe locul numit "Pãdurea Verde" de la marginea Timisoarei au fost executati membrii grupului de rezistentã anticomunistã condus de cãtre Spiru Blãnaru. La initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici s-a înãltat pe acest loc un monument în formã de cruce, simbolizând Golgota neamului românesc. Un semn al normalitãtii si al recunoasterii semnificatiei jertfei celor ucisi de comunisti pentru credinta si idealul lor îl reprezintã comemorarea anualã de pe acest loc, cãreia atât Biserica cât si oficialitãtile orasului îi acordã o atentie deosebitã. Mitropolia Banatului este prezentã an de an prin însusi ÎPS Nicolae Corneanu, însotit de episcopul vicar (în ultimii ani fiind vorba de PS Paisie Lugojanul), de un sobor de preoti si de corul Catedralei Mitropolitane. Numãrul din 15 iulie 2007 al revistei "Învierea" editatã de Mitropolia Banatului este închinat de asemenea evocãrii rezistentei anticomuniste, fiind deschis de editorialul semnat de ÎPS Nicolae. O prezentã constantã la manifestarea de la Pãdurea Verde o reprezintã si Primarul orasului, dl. Gheorghe Ciuhandu. Meritã mentionat si faptul cã o stradã din Timisoara a primit chiar numele martirului Spiru Blãnaru.
	Sunt semne de normalitate care indicã faptul cã eroii luptei anticomuniste încep sã fie acceptati de cãtre obste - în ciuda crezului lor legionar. În multe alte situatii acesta ar fi de naturã sã genereze inhibitii si autocenzurã, atât în cazul ierarhiei bisericesti, cât si în cel al politicienilor de alte culori. Trebuie spus însã cã situatia din Timisoara este una aparte, dar care nu a apãrut din senin. Ea se datoreazã implicãrii neobosite si pline de abnegatie a membrilor Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, multi dintre ei de orientare legionarã, care au reusit sã creeze în Banat acea "ecumenicitate" atât cu Biserica, cât si cu partidele politice care dupã Revolutie au adoptat o linie anticomunistã (indiferent de "succesul" acesteia). O atitudine verticalã si fãrã compromisuri, dar dând dovadã în acelasi timp de o deschidere generoasã -si nu de un exclusivism sectar- a fãcut ca lumea din jur sã manifeste respect si admiratie fatã de calitatea de "legionar". Nu una de oroare si repulsie, cum se întâmplã din pãcate în multe alte locuri în care încã dominã (pe nedrept) clasicele stereotipii la adresa acestui termen.
Mãnãstirea Sâmbãta si rezistenta din Muntii Fãgãras Rezistenta anticomunistã din muntii Fãgãras este legatã de cel cãruia i-a fost dat sã supravietuiascã si sã depunã mãrturie despre brazii care s-au frânt, dar care nu s-au îndoit: Ion Gavrilã Ogoranu. Figura sa seninã, de haiduc legendar, a intrat definitiv în constiinta neamului nostru. Pânã la plecarea sa dintre noi, el a fost sufletul comemorãrii anuale a celor cãzuti, care se desfãsoarã la crucea de piatrã de lângã mãnãstirea Sâmbãta de Sus, aflatã la poalele muntilor Fãgãras. Comemorarea nu a iesit pânã acum din cadrele unei manifestãri strict "legionare" si ca atare nu a fost receptatã de un public mai larg.
Nu stiu dacã acest lucru este bun sau rãu. Ar trebui poate întrebati spectatorii ocazionali despre impresia pe care o au fatã de participantii din partea unor organizatii nationaliste care apar în uniforme cu iz legionar, cu toate cã portul lor în public a fost interzis de cãtre conducerea Miscãrii. Aceastã mãsurã nefiind revocatã pânã în ziua de azi. Dar existã si alte aspecte. Pãrintele Teofil Pârâian, unul din cei mai mari duhovnici ai României, participã an de an la parastasul dupã cei cãzuti oficiat de mãnãstirea unde sãlãsluieste. Fiind lipsit de darul vederii, pãrintele nu poate vedea nici uniformele si nici desfãsurarea manifestãrii. Nu vede, dar aude. Si poate cã apreciazã drept excesiv partizanatul legionar manifestat prin discursuri si lozinci, pe care multi dintre noi îl considerãm drept un lucru bun. Ca atare si unele accente în acest sens din cuvântãrile pe care le rosteste. Dacã sfintia sa greseste cu siguranta pe undeva, nu e mai putin adevãrat cã si noi mai gresim, nestiind sã transmitem un mesaj adecvat lumii nelegionare. Asta dacã dorim într-adevãr sã o facem. În anul 2005, la ultima comemorare la care a participat regretatul Ion Gavrilã Ogoranu, dupã o asemenea cuvântare a pãrintelui Teofil, Mosu' (asa cum era supranumit haiducul Fãgãrasului) a luat cuvântul si a rostit un discurs plin de emotie si cãldurã despre semnificatia luptei si a jertfei celor din munti, punând lucrurile la punct. Cuvântul "legionar" n-a apãrut nici mãcar o singurã datã, dar din fiecare vorbã spusã rãzbãtea forta si incandenscenta idealului de-o viatã - fireste, cel legionar. Asistenta a rãmas miscatã, iar "Imnul legionarilor cãzuti" s-a intonat dupã aceea cu lacrimi în ochi. Pãrintele Teofil a cântat strofã cu strofã, la un loc cu toti participantii. E un semn cã nu cântecul reprezintã o piedicã în întelegerea crezului care a animat lupta celor din munti…
În ciuda acestui caracter legionar al comemorãrii de la Sâmbãta, atunci când acesta nu este scos în evidentã cu emfazã, ecourile rezistentei anticomuniste din muntii Fãgãras trec totusi de barierele acestei lumi si ajung la cunostinta unui public mai larg. Pe diverse cãi. Implicatã este si Fundatia Culturalã "Negru Vodã", care a initiat un proiect al unui muzeu al rezistentei anticomuniste din Tara Fãgãrasului. Prin concursul Bisericii (fiind vorba iarãsi de o initiativã localã) în holul Academiei Teologice de la Mãnãstirea Sâmbãta au fost expuse o serie de materiale care documenteazã amploarea si semnificatia luptei anticomuniste. Toti cei care sunt cazati la Academie: participanti la conferinte teologice (principala destinatie a asezãmântului) pelerini sau simpli turisti, nu pot sã nu arunce o privire, mãcar din curiozitate, pe panourile care le ies în fatã. Vor putea vedea acolo fise informative ale Securitãtii, atât ale Pãrintelui Arsenie Boca, cât si ale lui Ion Gavrilã-Ogoranu si a celor din grupul sãu. Aproape fãrã exceptie, la apartenenta politicã a acestora era trecut "legionar". Unul dintre acestia a fost arestat pur si simplu pentru faptul cã "a fost prieten cu Horia Sima", si el de origine din Tara Fãgãrasului. Ceea ce astãzi poate pãrea usor ironic, dar nu si la vremea respectivã, era rubrica privind profesia celor împricinati: în trecut: "student", "muncitor", etc. ; în prezent: "bandit". Vizitatorul expozitiei aflã cu acest prilej faptul cã acesti "banditi" de profesie au luptat pentru onoarea neamului românesc, si cã ei meritã sã fie priviti drept niste eroi nationali. Cu siguranta cã în cele din urmã va veni si ziua aceea.
Aiud: locul cel mai sfânt din România Nu este o etichetare gratuitã. Ea apartine pãrintelui Iustin Pârvu, el însusi trecut prin calvarul Aiudului si al altor locuri de suferintã: “dacã eu am sã fac dezgropãminte, la una din mãnãstirile noastre, nu cred cã am sansa sã gãsesc osemintele pe care le gãsesc la Aiud sau la Gherla sau la Pitesti… Acolo dacã dai cu târnãcopul, la cativa centimetri sub pãmânt, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfinteniei, fiindcã au ajuns acolo, în acele cimitire nevãzute, nestiute, prin suferintã, prin jertfã”. Pe “Râpa robilor”, locul unde erau aruncati în gropi comune detinutii Aiudului, se înaltã monumentul închinat celor care au dus Crucea neamului românesc. Nu întâmplãtor, monumentul este în acelasi timp bisericã si osuar, adãpostind în el sfintele moaste dezgropate din râpa Aiudului. Aceste oase poartã pe ele semnele cumplite ale suferintei si a martiriului. Dar le poartã si pe cele ale frumusetii sfinteniei, ale biruintei asupra mortii, care le deosebesc de osemintele obisnuite. Faptul cã ele s-au descoperit în aceastã stare e un adevãrat miracol. Dupã cum si prezenta lor în lume e de naturã sã fãptuiascã minuni, asa cum confirmã cei care au asistat la ele.
Osuarul cu sfintele moaste de la Aiud	Moaste care poartã semnele suferintei si ale martiriului (Aiud)

E bine stiut faptul cã Aiudul a fost considerat “închisoarea legionarilor”. Probabil cã majoritatea acestor moaste apartin unor martiri legionari nestiuti, dar care au depãsit deja aceastã conditie ce i-a caracterizat la întemnitare, ei intrând în rândul sfintilor neamului nostru. În Miscarea Legionarã, în vremea interbelicã, era la ordinea zilei expresia “mântuirea neamului” sau “învierea neamului”. Poate cã abia acum o putem întelege mai bine. Anume, cã aceasta nu consta într-o biruintã lumeascã, sau politicã, ci într-una spiritualã, asa cum ne aratã aceste semne la care asistãm acum. La o asemenea cantitate de sfintenie, ar fi de asteptat ca Aiudul sã fie un loc de pelerinaj intens vizitat, cu multimi de credinciosi care se îmbulzesc sã se închine la sfintele moaste. Totusi, încã nu s-a ajuns acolo, desi linistea locului este cãutatã adesea de cãtre românii care au auzit de el. Si care dupã ce îl viziteazã îi duc mesajul mai departe. Un loc al linistii care este vegheat de un mic schit de maici ctitorit tot de cãtre obstea de la Petru-Vodã, lãcasul unde un fluviu neîntrerupt credinciosi cautã întâlnirea cu Dumnezeu prin persoana celui mai solicitat duhovnic al României acestor timpuri: nimeni altul decât pãrintele Iustin Pârvu. Iar cei care se vor fi închinând la sfintele moaste aflate în racla din biserica mãnãstirii, vor afla de unde provin ele: de la Aiud, din locul cel mai sfânt al României, unde asemenea relicve se aflã în cantitãti însutite…	Biserica Mãnãstirii Petru-Vodã (Neamt)
Cele prezentate mai sus nu sunt decât câteva seminte, care prin lucrarea lui Dumnezeu si prin strãduinta multor oameni destoinici, nedoritori de onoruri si de faimã, au început sã încolteascã, rãzbãtând dincolo de marginile comunitãtii legionare. Ele nu mai pot fi trecute cu vederea si nici strivite. Depinde numai de destoinicia celor care vor duce acest crez în ziua de mâine si de capacitatea neamului nostru de a le întelege semnificatia, pentru ca roadele lor sã fie într-o bunã zi depline. Bogdan Munteanu (august 2007)
Comemorare la Padurea Verde (Timisoara): IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului si Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei	Comemorare la Padurea Verde (Timisoara): soborul de preoti de la Catedrala Mitropolitana si PS Paisie Lugojanul (episcop vicar)
Placa comemorativa de la Padurea Verde (Timisoara)	Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)
Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata) - fisa lui Ion Gavrila Ogoranu	Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata) Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)
Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata) - parintele Arsenie Boca	Aiud: monumentul si troita inchinate celor care s-au jertfit in inchisorile comuniste
Icoana Sf. Arhanghel Mihail (mozaic, manastirea Petru Voda)	Romania eterna rezistand in fata dusmanilor: fresca de la manastirea Petru Voda, inspirata din celebra pictura "Asediul Constantinopolului" de la Moldovita

[Acasa] [Inapoi] [Contact]