Comandant al Legiunii si soldat

Le-a fost dat celor ce au cârmuit Miscarea Legionara, începând cu Corneliu Zelea Codreanu si continuând cu Horia Sima, sa fie înca de la începutul activitatii lor obiectul unor înversunate si nedrepte atacuri. Curios este însa ca de câtiva ani strategia adversarilor Miscarii abunda în elogii la adresa lui Corneliu Codreanu si, prin contrast, încearca sa-l minimalizeze pe Horia Sima printr-o continua comparatie între acesta si înaintasul sau. Cei ce procedeaza astfel si îl prezinta acum pe Capitan ca pe un personaj providential pentru Legiune si cu mari merite pentru tara, uita însa ca la vremea când acesta si-a exercitat conducerea a fost si el denigrat cu aceeasi furie cu care este denigrat astazi Horia Sima. Cei care îl discuta pe Horia Sima si ajung chiar sa-l stigmatizeze cu termeni ca: agent al lui Moruzov, spion pe cele doua fronturi, atât german, cât si occidental, tradator si asasin moral al Capitanului, uita voit ca noul conducator al Miscarii Legionare are însa o activitate pozitiva pe care nimeni n-o mai poate contesta. Ea însumeaza multiple scrieri de o valoare istorica si teoretica indiscutabila si o suita de acte, hotarâri si initiative care au ferit Legiunea de orice compromis, pastrându-i nealterata structura si angrenând-o în desfasurarea luptei în tara si dincolo de hotarele ei, pentru eliberarea României de bolsevism. Drept recunoastere a acestor merite, i s-a adus acuzatia de impostor în Miscarea Legionara, ca si cum ascesiunea lui ar fi fost, dupa cum îl incrimineaza adversarii, rezultatul unei serii de intrigi, manevre si crime care au provocat suprimarea Capitanului si au culminat cu uciderea celor peste 250 de legionari în ziua de 22 septembrie 1939. Trebuie sa se stie ca recunoasterea lui în fruntea Miscarii nu a avut nimic de a face cu numirea lui ca vice-presedinte al Consiliului de ministri în septembrie 1940. Ea se bucura de asentimentul Legiunii înca din anul 1939, iar calitatea de conducator i-a fost recunoscuta de Forul legionar în august 1940, în casa colonelului Zavoianu. De altminteri, în discutiile pe care le-a avut în vara lui 1940 cu Carol al II-lea ar fi fost calificate ca o tradare daca nu s-ar fi bucurat de încrederea masei si elitei legionare. Rascoala de la 3-6 septembrie 1940 a fost declansata de elemente legionare dupa un plan elaborat de Horia Sima si s-a desfasurat cu o vointa de neabatut tot datorita lui. Este absolut inexacta afirmatia ca rascoala a urmarit dobândirea puterii în stat. Obiectivul ei a fost înlaturarea lui Carol al II-lea care, dupa ce destabilizase tara, pusese în primejdie toate bogatiile ei naturale, farâmitase si partea buna a partidelor politice, încercase sa decimeze si ultima speranta a tarii, tineretul legionar, îl omorâse pe Corneliu Zelea Codreanu, care simboliza garantia de renastere a neamului românesc si – peste toate – cedase o treime din teritoriul national, crime pe care nimeni nu i le mai putea ierta. Desi aceasta opera disctructiva avea consecinte incalculabile, el voia totusi sa ramâna la conducerea tarii pentru decenii la rând, agravându-i pâna la ultima expresie dezastrul, daca nu ar fi fost îndepartat de legionari.

Acuzatiile adresate lui Horia Sima vizeaza în primul rând activitatea lui din vara lui 1938 si dau o interpretare tendentioasa unor acte care, exagerate fara masura, au determinat, dupa parerea detractorilor sai, asasinarea Capitanului. E de-a dreptul ridicol sa se considere ca asa zisele dezordini, care s-au redus la aruncarea unei petarde într-o sinagoga din Oradea si a alteia într-o sala de spectacol din Timisoara, au putut sa provoace regimul carlist în asa masura încât autoritatile, alarmate ca aceste acte ar fi putut cufunda tara în haos, sa îl asasineze pe Capitan pentru a le pune capat. Or, se stie bine ca suprimarea Capitanului a fost planuita înca din 1933 si, pentru ca fusese ratata atunci, a revenit în planurile oficialitatii în 1935 (cazul Stelescu), apoi în 1937, dupa ce Corneliu Codreanu refuzase oferta lui Carol al II-lea de a fi facut prim-ministru, - dar în schimb de a-i ceda regelui conducerea Legiunii, - iar ceva mai târziu în ianuarie 1938, când Isatrate Micescu a cerut fruntasului cuzist I.V. Emilian sa se faca instrumentul aceluiasi plan si, în sfârsit, sa fie asasinat dupa un plan urzit de Gavrila Marinescu. Toate aceste tentative sunt consemnate în acte si memorii ce emana, în parte, chiar de la adversarii Comandantului. De altfel, uciderea Capitanului ridica probleme cu implicatii mult mai mari în sfera internationala decât în cea interna. Sa nu se ignore ca prima propunere de a fi asasinat a pronit din strainatate si ca tot de acolo urma sa fie dat ordinul decisiv. Asa se explica de ce asasinatul a avut loc dupa ce Carol al II-lea a facut un lung turneu în strainatate, în octombrie-noiembrie 1938, iar ordinul de suprimare a Capitanului a fost dat dupa ce regele plecase de la Hitler si se apropia de tara. Aceste împrejurari au alimentat ipoteze ca regele ar fi purces la asasinat numai dupa ce a avut asigurarea ca Hitler nu va declansa o actiune împotriva lui, ca represalii pentru uciderea Capitanului. Este cu atât mai fortat si lipsit de temei sa se faca afirmatii din care sa rezulte ca suveranul a procedat la seria de asasinate fara sa fie impulsionat din afara tarii.

Un capat de acuzatie convertit în pledoarie

Colaborarea dintre Antonescu si Comandant s-a soldat cu un câstig de cauza pentru Antonescu, datorita interventiei arbitrare a armatei germane. Avocatii cauzei lui Antonescu se prefac a nu sti ca aceasta alianta dintre el si o putere straina, în vreme de pace si în urma invitatiei facute de Antonescu ca aceasta armata sa dea o lupta pe pamânt românesc, însemna, pur si simplu, acceptarea unei imixtiuni în treburile statului nostru si friza ceea ce se numeste un act de tradare sau cel putin de aservire voluntara. Sa avem în vedere ca îndepartarea noastra de la conducerea statului si a tarii, deschide un nou capitol în istoria româneasca si o noua directie în destinul legionar. Conducerea national-socialista, care a admis refugierea în Germania a unei parti din legionarii urmariti de Antonescu pentru a fi întemnitati, a acceptat refugiul acestora pentru a avea, în primul rând, un instrument de constrângere si santaj împotriva lui Antonescu, în evantualitatea unor neîntelegeri de ordin economic si militar sau chiar a unei intentii de tradare din partea acestuia. E bine sa se stie ca închisorile din România au fost umplute cu legionari în urma asentimentului conducerii national-socialiste. La Berkenbrück, unde era internat pentru a i se taia contactul cu ceilalti legionari, Comandantul a înteles ca similitudinile sub anumite aspecte dintre Legiune si national-socialism nu vor da roadele asteptate si ca nici declaratia Capitanului, din noiembrie 1936, de adeziune la axa Roma-Berlin, nu va crea obligatii si nu va largi orizontul strategic al celui de-al treilea Reich. În conceptia Capitanului, partidul national-socialist si conducatorul lui trebuiau sa deschida drum si sa implanteze în sfera internationala principiul etnicitatii într-un spirit larg si atotcuprinzator. O victorie a ideii nationale era limpede ca nu putea fi posibila fara ca în avangarda ei sa nu se afle Germania national-socialista. Noi am crezut în misiunea fluturata atunci de noul Reich si am nadajduit ca si-o va asuma cu deplina buna credinta. Adolf Hitler a fost însa omul caruia circumstantele internationale existente dupa primul razboi mondial i-au sugerat ca ar putea sa joace un rol grandios în afirmarea plenara a istoriei si civilizatiei europene. Structura lui morala însa, alterata de o conceptie politica sub nivelul acestui rol, l-a aruncat într-o aventura dezastruoasa pentru propriul lui popor, dar si pentru continentul ale carui asteptari le-a înselat fara scrupule. În exilul Legiunii petrecut în Germania s-a hotarât soarta ei pentru o perioada care tine si astazi, soarta totusi mai onorabila si cu perspective mai mari decât a oricareia dintre organizatiile din Europa afirmate pe linie nationala. Refuzul nostru de a ne înfeuda national-socialismului si de a ne transforma într-un fel de filiala a acestuia în România, a fost opera lui Horia Sima si ea sta, alaturi de alte gesturi de independenta, la originea exonerarii nostre de orice implicare morala si juridica pe plan international, ceea ce a facut ca Legiunea sa nu apara în boxa acuzatilor în procesul de la Nürnberg.

O consecventa exemplara

O alta atitudine istorica a Comandantului a fost aceea de a angaja Miscarea Legionara în lupta anticomunista chiar si dupa 23 august 1944. Ea a împlinit testamentul Capitanului printre ale carui prescriptii se afla la loc de frunte lupta împotriva comunismului, oricând si în orice împrejurari. Pe de alta parte, continuarea razboiului antisovietic spala onoarea armatei române, grav afectata de întoarcerea frontului la 23 august 1944. Horia Sima a înteles ca România nu putea sa stabileasca raporturi de conlucrare cu Uniunea Sovietica, o asemenea conlucrare echivalând cu o oferta catre Soviete de a ne invada si o bolsevizare voluntara a întregii tari. Ca atare, Miscarea Legionara trebuia sa lupte pâna în ultima clipa alaturi de acela care reprezenta factorul central al razboiului anticomunist. Trimiterea în tara a echipelor de parasutisti confirma masura. S-ar fi crezut ca dupa alaturarea Legiunii la lupta Germaniei în penultimele secvente ale razboiului, ea va avea soarta, în cel mai fericit caz, a organizatiilor lui Szalasi sau Leon Degrelle, care au fost condamnate la Nürnberg. Dar prigoana antilegionara sustinuta de Germania national-socialista a contat îndeajuns în evaluarea situatiei Miscarii, încât sa nu fie sanctionata în noul climat european si sa poata sa-si asigure perspective de afirmare în viitor.

Valorificarea exilului

Spre deosebire de oamenii politici, unii aflati mai de mult în Occident, dar majoritatea veniti din tara dupa 23 august 1944, care s-au înfruptat si, în consecinta, s-au compromis, din fonduri existente în strainatate, Legiunea s-a miscat cu mijloace proprii pe vechea linie a anticomunismului ei. În împrejurarile de atunci, Horia Sima elaboreaza eseul Menirea nationalismului, care sustine cu argumente de nerespins posibilitatea activitatii Miscarii Legionare într-o orânduire democratica, fara sa-si paraseasca bazele pe care a fost edificata. Departe de a sustine o comunitate de substanta între Legiune si democratie si de a acorda democratiei titlul de sistem politic de neînlocuit, Legiunea îsi asigura prin eseul Comandantului posibilitatea de a se exprima si într-un sistem democratic. Dupa caderea frontului nationalist în Europa, lupta Legiunii trebuia sa se restrânga înauntrul tarii, iar în exil si-a propus sa duca o actiune împreuna cu celelalte organizatii politice din sud-estul Europei, pentru eliberarea acestui spatiu de sub stapânirea bolsevica. Prin reorganizarea Miscarii în tara, initiata în anii 1946-1947 de Nicolae Petrascu, se continua lupta declansata de guvernul national de la Viena. Decizia Comandantului atingea doua obiective: facea prezenta Legiunea în lupta de eliberare de sub jugul comunist, iar participarea ei la lupta, fiind net superiora celorlalte organizatii si partide existente atunci, o situa în avangarda antibolsevica. Arestarile masive pe care regimul comunist le-a operat în România începând de la 15 mai 1948, au aruncat în închisori 80% elemente legionare, restul apartinând celorlalte organizatii. Detinerea legionarilor în închisori constituia un memento viu pentru cetatenii tarii asupra faptului ca o parte din fiii ei lupta împotriva bolsevismului, sufera pentru tara si constituie un îndemn si pentru ceilalti români.

Demersuri pentru eliberarea tarii

Lupta din exil si insistentele pe lânga marile puteri, au jucat un rol, indirect desigur, în eliberarea de mai târziu de sub comunism. Pe aceasta linie se situeaza contactul Comandantului cu autoritatile americane în urma caruia a fost trimisa în tara echipa lui Alexandru Tanase. Aportul acestei echipe la alimentarea refuzului lumii românesti de a se lasa comunizata a fost notabil. Prezenta si contactele acestei echipe în tara i-au deranjat desigur pe comunisti si sentinta prin care au fost condamnati la moarte, chiar daca i-a timorat pentru scurta vreme pe români, a facut comunismul si mai odios si a sporit oroarea de a-l accepta. În exil, unde începuse sa se practice politica convietuirii pasnice, Horia Sima a sustinut prin diferite publicatii si prin unele contacte realizate de emisari ai lui, necesitatea imperioasa ca factorii decisivi ai puterilor occidentale sa-si dea seama de greseala politicii lor, care nu facea decât sa prelungeasca fara termen robia popoarelor din estul Europei. Atitudinea lui Horia Sima, în contradictie cu unele personalitati românesti din exil, a avut darul sa trezeasca multe spirite si, solidarizat cu acestea, sa aplece balanta decizionala a sefilor de stat într-un sens pozitiv. Atitudinea Comandantului avea în spatele ei nu numai comunitatea legionara, dar si o parte din lumea româneasca din exil constienta ca politica de convietuire era o piatra de mormânt pregatita sa se aseze pe independenta, aspiratiile si chiar pe faptura poporului român. Horia Sima a declansat aparitia a numerose reviste si carti care au fost raspândite în serviciul tezelor românesti, de la poalele cortinei de fier pâna la tarmurile Oceanului Pacific.

Opera doctrinara

Simtind nevoia definirii Miscarii Legionare ca viziune spirituala si politica, Comandantul a elaborat doctrina Miscarii Legionare în cuprinsul careia viziunea Capitanului si a lui Mota a fost preluata, completata si sistematizata cu elemente care au aparut în urma experientelor nostre în cursul a mai bine de jumatate de secol. Cunoscând cu certitudine liniile de dezvoltare ale Legiunii, datorita doctrinei legionare întocmite de Comandant, adeptii Miscarii sunt astazi feriti de confuzii si erezii. Urmarind sa realizeze o unitate de vederi si de fapte în sânul întregului exil românesc, amploarea vederilor lui politice l-au ajutat pe Comandant sa depaseasca barierele firesti dintre organizatii si sa pregateasca o viata publica post-comunista care sa respecte personalitatea fiecarui partid. De asemenea, el a pledat si pentru o colaborare efectiva între toate organismele politice în slujba marilor obiective ale tarii. Egocentrismul si cupiditatea unora dintre conducatorii vechilor formatii politice, au blocat însa dezideratele Comandantului.

Dar, mai mult. Lupta lui pe toate planurile, nu numai în sânul lumii românesti, dar si în contact cu lumea politica occidentala, viza, într-o perspectiva mai adânca, solidarizarea tuturor nationalismelor de pe glob, idee care i-a atras, datorita si vârstei lui, denumirea de patriarh al nationalismului mondial. Sub aceasta egida i s-au luat multiple interviuri, a publicat articole în diferite ziare si reviste, a tinut conferinte în marile orase din Apus, - nu numai în Spania, unde Legiunea a gasit o mare întelegere din partea oficialitatii, - dar si în state din America de Sud. Activitatea lui de-a dreptul debordanta, a întretinut o legatura permanenta între legionari, în asa fel încât ea forma un organism spiritual si politic care se întindea pe doua continente si pe al treilea într-o masura notabila.

Horia Sima astazi

La scurta vreme dupa ce au aparut în noua perioada dupa ’89, partidele titularizate arbitrar în arena politica au perpetuat, împotriva oricaror norme constitutionale, eliminarea Legiunii din viata publica, reeditând astfel abuzurile regimurilor dictatoriale. Miscarea Legionara a fost pusa astfel în fata unui fapt împlinit, care frizeaza o grava lezare a organismului national si creeaza o bresa în frontul anticomunist, front care constituia o prioritate esentiala în noua perioada politica. Respectând vederile lui Horia Sima dupa moartea lui, elementele legionare din tara au refuzat sa adopte anumite solutii facile care i-ar fi împins alaturi de drumul firesc al Legiunii, refuz exprimat într-o traire mai profunda a preceptelor legionare de totdeauna. Astfel, Legiunea se prezinta astazi în pofida grupurilor anarhice create fie din initiativa proprie, fie din initiative antilegionare, interne sau externe, ca un trunchi solid apt sa reziste în timp fara sa-si piarda vitalitatea.

Personalitatea lui Horia Sima, ca al doilea conducator al Legiunii, formeaza un capitol de istorie nu numai nationala, dar si cu ecouri pe plan international. Epoca Legiunii desfasurata sub egida Comandantului se afla într-o desavârsita continuitate cu epoca prezidata de Capitan. Figura Comandantului, realizând un cumul de calitati si un exemplu de identificare cu permanentele neamului românesc, dovedindu-se actuala si azi, are toti sortii sa se dovedeasca astfel si în viitor.

Mircea Nicolau

Aceasta evocare a lui Horia Sima comemoreaza 7 ani de la moartea lui.

[Acasa] [Inapoi] [Contact]