Ion Gavrila-Ogoranu

Un simbol al luptei anticomuniste - ION GAVRILA-OGORANU (1923-2006)

Ion Gavrila-Ogoranu vorbind la comemorarea luptatorilor fagaraseni, Manastirea Sambata de Sus, iulie 2005

Ion Gavrila-Ogoranu reprezinta un adevarat simbol al rezistentei neamului romanesc impotriva urgiei comuniste. Conducator al unui grup de lupta anticomunista din Muntii Fagarasului, lui Ion Gavrila-Ogoranu i-a fost dat sa scape cu viata din acele incercari pentru a depune marturie generatiilor care vor veni. A facut-o prin seria de volume "Brazii se frang, dar nu se indoiesc", care contin intre paginile lor franturi din adevarata istorie a acestui neam, cea care se socoteste din lumina vesniciei. A trait si a murit asa cum i-a dictat crezul caruia i s-a dedicat nelimitat: drept asemeni unui brad, care a refuzat sa se indoaie in fata vicisitudinilor istoriei, pana cand s-a frant sub povara varstei.

Ion Gavrila-Ogoranu s-a nãscut în anul 1923, într-o familie tãrãneascã cu 6 copii, în satul Iasi-Fãgãras. A urmat Liceul Radu Negru din Fãgãras, unde a fãcut parte din Frãtia de Cruce Negoiul. Si-a executat stagiul militar la vânãtorii de munte, la Scoala Militarã Abrud si la Câmpulung-Muscel. Combatant pe front, pânã la alungarea armatei maghiare din Muntii Apuseni. În 1941 a fost condamnat la temnitã de regimul antonescian. În 1945 era student în centrul Universitar Cluj, la Facultatea de Agronomie si, în paralel, la Academia de Înalte Studii Economice din Brasov. A actionat în organizatiile anticomuniste studentesti din Cluj, participând si la greva studenteascã din 1946, în calitate de vicepresedinte al studentilor de la Agronomie. A participat la pregãtirea Rezistentei Armate Anticomuniste promovatã de partidele istorice, de Miscarea Legionarã si de ofiteri ai armatei române. Începând din 1948, împreunã cu alti studenti, ofiteri si elevi, a organizat Grupul Carpatin de Rezistentã Nationalã Armatã din Muntii Fãgãrasului. Este rãnit în luptã în mai 1954.

Pentru activitatea anticomunistã este inclus, în lipsã, în “Procesul marii trãdãri”, din 1948, proces înscenat de comunisti la comanda KGB-ului. Este, de asemeni, condamnat în contumacie la 15 ani în procesul celor 200 de studenti din Centrul studentesc Cluj. Tot în contumacie este condamnat la “moarte prin împuscare” de Tribunalul Militar din orasul Stalin, în iunie 1951. Dupã anihilarea Grupului Carpatin, desi a fost cãutat cu înversunare, nu a fost prins de Securitate încã 21 de ani. Cea mai mare parte a acestui rãstimp, a stat ascuns în satul Galtiu, comuna Sântimbru, la Ana Sãbãdus, vãduva doctorului Petru Sãbãdus, si el detinut politic, mort în închisoarea Gherla, cea care avea sã-i devinã credincioasã sotie.
Dupã anii de hãrtuire, a cãzut în mâna organelor de represiune, fiind arestat la Cluj în 1976 si anchetat 6 luni la Securitatea din Bucuresti; a fost salvat datoritã interventiei Presedintelui SUA, Richard Nixon. Pus în libertate, a fost încadrat ca muncitor, apoi tehnician la IAS Miercurea Sibiului.

În decembrie 1989 a participat la Revolutie în Bucuresti, venind la Televiziune, dar nu a pretins niciodatã certificat de “revolutionar”. Dupã 1989 a actionat pentru o lume nouã, mai bunã si mai dreaptã, în diferite organizatii din tarã si strãinãtate: Partidul Pentru Patrie, Alianta Civicã, Memorialul Sighet, Fundatia Rezistenta Armatã Anticomunistã si, de asemeni, în cadrul Amnisty International, alãturi de personalitãti ca: presedintii Regan si Bush-senior. În cadrul Partidului Pentru Patrie a fost membru fondator, în 1993, Vicepresedinte al Partidului, din 1995, si a fost ales Presedinte la Congresul PPP, din 19 noiembrie 2005.

Scrieri: "Brazii se frang dar nu se indoiesc" (Vol. I.-IV.), "Intamplari din lumea lui Dumnezeu", "Amintiri din copilarie"

Inregistrari video

http://www.youtube.com/watch?v=1mvvdvHAFdU

http://www.youtube.com/watch?v=NHIH6_qRHkQ

O "poveste ca-n filme", Ion Gavrila-Ogoranu (Jurnalul National, 10.04.2005)

In urma cu ceva vreme am primit o noua carte semnata de Ion Gavrila-Ogoranu. Al patrulea volum din scrierea sa memorialistica "Brazii se frang, dar nu se indoiesc". Dupa ce in primele trei volume autorul povestise existenta sa de roman ca fost "sef de banda legionara", condamnat la moarte in 1951 si gratiat in 1976, ultimul volum sintetizeaza documentele din arhiva fostei Securitati cu referire la actiunile de distrugere a grupului din care a facut parte. [...articolul complet]

A murit ultimul haiduc (ZIUA, 3.05.2006)

Luptatorul anti-comunist Ion Gavrila Ogoranu s-a inaltat la ceruri la 1 mai 2006, orele 21, la varsta de 83 de ani. Ion Gavrila Ogoranu a condus timp de 7 ani de zile, intre 1948-1955, un grup de rezistenta armata impotriva comunismului in Muntii Fagaras. [...articolul complet]

Ion Gavrila Ogoranu s-a frant, dar nu s-a indoit (Romania Libera, 5.05.2006)

Fostii detinuti politici, multi dintre ei si fosti legionari cu ani grei de detentie prin mai toate puscariile comuniste, s-au adunat in grupuri la intrarea in biserica si au discutat cu glas scazut despre meritele camaradului lor si despre amintirile pe care le au din anii tulburi ai instaurarii regimului comunist. [...articolul complet]

Mausoleul anticomunist geme de eroi anonimi (Cotidianul, 8.05.2005)

Gavrila a fost singurul din grup care a scapat, evitind in ultimul moment o capcana in care cazusera ultimii opt camarazi. Un om de legatura, care se dovedise a fi naimit de Securitate, le-a promis ca-i scoate peste granita. Gavrila a refuzat sa plece din tara, iar dupa ce a aflat ce patisera ceilalti s-a ascuns, pentru 21 de ani, la Ana Sabadus, din Galtiu – Alba. [...articolul complet]

In calitate de Presedinte al Partidului "Pentru Patrie", Ion Gavrila Ogoranu ne-a mai lasat noua, celor care ramanem, cateva indemnuri publicate sub forma unui interviu acordat la inceputul anului 2006.

ULTIMUL HAIDUC DIN MUNTII FAGARAS - presedinte al Partidului "Pentru Patrie"

R: Badie Ion Gavrila Ogoranu, in incheierea lucrarilor acestui Congres, la care ati fost ales presedinte al Partidului "Pentru Patrie", va solicitam cateva declaratii.

I.G.-O. Socotind ca e necesar, am acceptat acest lucru, si, din toate puterile, ma voi cazni sa lasam ceva in urma noastra. Sa lasam idealurile pentru care am luptat si pentru care majoritatea dintre noi au murit, sa le lasam pe mana tinerilor. Nu sunt idealuri deosebite, sunt idealurile noastre nationale deci, numai uitate in vremea de fata, dar care, noi, la vremea respectiva le-am avut, le-am simtit, le-am judecat si am actionat dupa poruncile lor.

R: Badie, se vorbeste mult despre Rezistenta Nationala Anticomunista, inclusiv despre forma ei armata, unica in Europa, ca despre o pagina de istorie. Noi consideram acest fenomen ca neapartinand exclusiv trecutului. Noi credem ca spiritul care a animat generatia dvs., pe cei care au luptat atunci pe crestele Carpatilor, continua, iar noi vrem sa fim continuatori, in cadrul normelor statului de drept, ai acestui spirit.

I.G.-O. Nici un eveniment istoric nu are valoare numai pentru timpul cand s-a petrecut. Toate evenimentele unui popor sunt o zestre care revine in istoria poporului, uneori mai repede, alteori mai tarziu, dar e o permanenta a istoriei unui popor. In cazul de fata, a poporului nostru. Ceea ce am realizat noi, si sunt convins ca am realizat o pagina de istorie, eu zic glorioasa -si necesara!- pentru istoria Romaniei, pentru demnitatea si dreptul de a calca pe pamantul pe care suntem. E o pagina pe care trebuie sa o aducem permanent, si daca altii nu o aduc, o aducem noi in realitatea zilelor noastre. S-o actualizam permanent! Dar n-am avut niste idealuri care n-au mai fost pe lumea asta. Noi am luptat pentru niste idealuri vesnice. Oricand un popor are nevoie de demnitate, de onoare, de eroism, de consecventa in istoria lui, pentru a se defini ca natiune intre celelalte popoare.

R: As vrea sa incheiati cu un indemn catre toti membrii nostri si cititorii revistei.

I.G.-O. As putea spune un lucru: acuzatia care se aduce de cele mai multe ori Rezistentei, e ca n-a biruit. Ori, luam istoria noastra si constatam urmatorul lucru: ca istoria noastra e mai mult, e in proportie covarsitoare alcatuita din infrangeri. Dar aceste infrangeri sunt cele care ne mentin in Istorie si ne mentin drepturile de a calca pe pamantul pe care suntem, in zilele noastre.

Luand-o asa, Stefan cel Mare a trebuit sa capituleze, in cele din urma, in fata turcilor, Mircea, la fel. N-a biruit Horia, n-au biruit nici cei dinainte ... N-a biruit Avram Iancu! ... N-am biruit in Razboiul din 1916-18, cand am fost siliti, in cele din urma, sa semnam o pace dictata de altii. Dar, prin faptul ca am luptat, prin faptul ca am fost acolo cand Istoria ne-a cerut sa fim prezenti pe campul de lupta, in locul unde trebuia sa luptam, am capatat acest drept de a exista cu fruntea sus si de a nu ne fi rusine sa ne numim romani.

N-am biruit nici noi, dar onoarea, demnitatea si speranta ca, in viitor, vom fi intelesi, ne dau incredintarea ca, totusi, candva, vom birui, noi, romanii. Pentru ca asa voim, sa aducem floarea noastra romaneasca in cununa florilor lumii. E ceea ce ne tine mai departe si am speranta ca acest lucru se va intampla.

[Acasa] [Inapoi] [Contact]