(c) Fundatia "George Manu", 2001-

Capitulatiile

Istoria neamului nostru a fost - si mai este - un lung sir de lupte pentru apãrarea si pãstrarea pãmântului pe care s-a nãscut si pe care i-a fost sortit sã-si desfãsoare existenta. În decursul veacurilor toti strãinii au râvnit la tara aceasta, începând cu vecinii, si astfel viata ne-a fost un lung sir de suferinte, dar si de acte eroice.

Sã ne amintim spusele lui Nicolae Bãlcescu: "Pãrintii nostri, credinciosi sublimi, îngenuncheau pe câmpul bãtãliilor, cerând de la Dumnezeul armatelor laurii biruintelor sau cununa martirilor, si astfel îmbãrbãtati, ei nãvãleau, unul împotriva a zece, prin mijlocul vrãjmasilor; si Dumnezeu le da biruintã, cãci El e sprijinitorul pricinilor drepte, cãci El a lãsat libertatea pentru popoare, si cei ce se luptã pentru libertate se luptã pentru Dumnezeu". Aceste lupte cu arma în mânã au arãtat o parte a însusirilor neamului nostru: dârzenia, curajul, vitejia, dar si dragostea pentru tot ce apartine fiintei sale nationale.

Marile noastre personalitãti au avut o deosebitã consideratie fatã de trecutul istoric al neamului nostru. În acest sens, Eminescu va spune cã adevãrata iubire de neam este iubirea trecutului. "Cum mergi si te împãrtãsesti cu sângele Mântuitorului, astfel împãrtãseste-ti sufletul tãu cu reamintirea trecutului".

Aceastã iubire de neam nu înseamnã numai faptele de arme vitejesti si jertfirile în înclestãrile cu vrãjmasii din trecut, aceasta mai înseamnã apriga luptã si pe tãrâmul ideilor, al legãturilor cu alte state, precum si pe cea a diplomatiei. Se stie cã diplomatia este desfãsurarea, aplicarea inteligentei si întelepciunii unui popor. Acesta, întru asigurarea continuitãtii si viitorului sãu. Si acesta ca si lupta armatã cere gândire clarã, dibãcie (tact) si curaj. Or, voievozii din trecutul nostru istoric, au dat dovadã de aceste calitãti. "Era grea într-adevãr sarcina unui Domn în zilele vechi, care împreunã cu el adeseori toatã rãspunderea si toatã suveranitatea nationalã, si ei erau prea buni crestini si prea buni patrioti pentru ca mãrimea misiunii lor pe pãmânt sã nu le atingã sufletul într-un chip dureros" (Mihai Eminescu).

Gândindu-ne la actele unor conducãtori contemporani, aducem în fatã Capitulatiile pe care Domnitorii nostri le-au încheiat cu Puterea Otomanã. Aceste Capitulatii au fost traduse în limba francezã de M. A. Ubicini si publicate la Paris în 1858. Ele au apãrut în Magazin istoric nr. 3 (96) Martie 1975 sub semnãtura lui N. Copoiu.

Nu vom comenta textele, ele vorbesc singure, dar în fata întelepciunii si patriotismului voievozilor nostri - "minti reci si inimi calde" - care le-au încheiat ne plecãm cu admiratie si veneratie. "Referirea la trecut ca purtãtor al unor valori superioare si protestul împotriva prezentului în care aceste valori s-au degradat înseamnã afirmare a unei valori pozitive" (Ovidiu Cotrus).


I. Capitulatia de la 1393, încheiatã la Nicopole între Mircea cel Bãtrân si Baiazid Ilderim

Art. 1. Prin marea noastrã clementã consimtim ca principatul nou supus de fortele noastre invincibile sã se guverneze dupã propriile sale legi, iar domnitorul Valahiei sã aibã dreptul de a face rãzboi si pace si acela de viatã si moarte asupra supusilor sãi.

Art. 2. Toti crestinii care, îmbrãtisând religia lui Mahomed, vor trece din regiunile puterii noastre la Valahia si vor deveni acolo din nou crestini, nu vor putea fi reclamati în nici un fel si atacati.

Art. 3. Toti cei din Valahia care ar merge într-o parte oarecare a posesiunilor noastre vor fi scutiti de haraci si de orice altã contributie.

Art. 4. Domnitorii crestini vor fi alesi de cãtre mitropolit si boieri.

Art. 5. Dar din cauza acestei înalte clemente si deoarece noi am înscris pe domnitor în lista celorlalti supusi ai nostri, el va fi obligat de asemenea sã plãteascã anual, tezaurului nostru imperial, 3000 piastri rosii ai tãrii sau 500 piastri de argint în moneda noastrã.



II. Capitulatia de la 1460 semnatã la Adrianopol între Vlad Voievod Tepes si Mahomed II Cuceritorul

Art. 1. Sultanul consimte si se angajeazã, pentru el însusi si pentru urmasii sãi, sã protejeze Valahia si s-o apere contra oricãrui inamic, fãrã a pretinde altceva decât suprematia asupra suveranitãtii acestui principat, ai cãrui voievozi vor fi obligati sã plãteascã Sublimei Porti un tribut de 10.000 piastri.

Art. 2. Sublima Poartã nu va avea nici un amestec în administratia localã a zisului principat si nu va fi permis nici unui turc sã meargã în Valahia fãrã un motiv evident.

Art. 3. În fiecare an, un trimis al Sublimei Porti va pleca în Valahia pentru a primi tributul si la întoarcerea sa va fi însotit de cãtre un reprezentant al voievodului pânã la Giurgiu, pe Dunãre, unde va fi numãratã încã o datã suma predatã si se va da a doua chitantã; iar dupã ce va fi transportatã pe celãlalt mal al Dunãrii, Valahia nu va mai fi responsabilã, orice accident s-ar putea produce.

Art. 4. Voievozii vor continua sã fie alesi de Arhiepiscop, episcopi si boieri, iar alegerea va fi recunoscutã de Poartã.

Art. 5. Natia valahã va continua sã se bucure de libera exercitare a propriilor sale legi, iar voievozii vor avea dreptul de viatã si moarte asupra supusilor lor, ca si acela de a face pace sau rãzboi, fãrã a fi supusi la nici o responsabilitate fatã de Sublima Poartã.

Art. 6. Toti crestinii care, îmbrãtisând o datã credinta musulmanã, s-ar duce în Valahia si ar reveni acolo la religia crestinã, nu vor putea fi reclamati de cãtre nici o autoritate otomanã.

Art. 7. Supusii valahi care ar avea ocazie sã meargã prin ce parte a posesiunilor otomane nu vor putea fi fortati sã plãteascã haraciul sau taxa ce capitatie la care sunt supusi locuitorii crestini.

Art. 8. Dacã vreun turc are un proces în Valahia cu un supus al acestei tãri, cauza va fi ascultatã si judecatã de cãtre Divanul valah, în conformitate cu legile locale.

Art. 9. Toti negustorii turci, plecati în acest principat pentru a vinde sau cumpãra acolo mãrfuri, vor trebui sã aducã la cunostinta autoritãtilor locale timpul ce trebuie sã stea acolo si vor trebui sã plece la expirarea timpului.

Art. 10. Nici un otoman nu este autorizat sã ducã cu el unul sau mai multi servitori nãscuti în Valahia, de orice sex ar fi ei; si nu va exista niciodatã nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

Art. 11. Sublima Poartã promite sã nu elibereze niciodatã un firman la cererea unui supus valah, pentru afacerile sale din Valahia, de orice naturã ar putea fi ele, si nu-si arogã niciodatã dreptul de a chema un supus valah la Constantinopol sau în orice parte a posesiunilor otomane, sub orice pretext ar putea sã fie.



III. Capitulatia de la 1511 între Bogdan cel Orb si Baiazid II

Art. 1.Poarta recunoaste Moldova ca tarã liberã si necuceritã.

Art. 2. Religia crestinã, profesatã în Moldova, nu va fi niciodatã oprimatã nici tulburatã, iar natiunea sa va avea liberã dispozitie de bisericile sale, ca si în trecut.

Art. 3. Poarta se angajeazã sã apere Moldova contra oricãrei agresiuni eventuale si s-o mentinã în starea în care se gãsea mai înainte, fãrã sã i se facã nici ce mai micã nedreptate si fãrã a suferi nici cea mai micã stirbire a teritoriului ei.

Art. 4. Moldova va fi condusã si guvernatã dupã propriile ei legi, fãrã ca Poarta sã se amestece în aceasta în nici un fel.

Art. 5. Domnitorii sãi vor fi alesi pe viatã de natie si confirmati de Sublima Poartã.

Art. 6. Stãpânirea domnitorilor se va extinde peste întregul teritoriu moldovenesc; ei vor putea întretine în solda lor o trupã înarmatã pânã la un efectiv de 20.000 de oameni, autohtoni sau strãini.

Art. 7. Moldovenii vor putea întretine si cumpãra o casã la Constantinopol ca resedintã a agentului lor. Ei vor putea avea acolo de asemenea si o bisericã.

Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici sã cumpere, pãmânturi în Moldova; nu vor putea nici sã construiascã acolo moscheie, nici sã se stabileascã acolo în vreun fel.

Art. 9. Ca semn al supunerii, domnitorul, împreunã cu natia, va avea grijã sã trimitã Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adicã 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

Art. 10. În caz de înarmare pentru rãzboi, domnitorul Moldovei va furniza armatei imperiale contingentul ce i se va cere.



IV. Capitulatia de la 1529 între Petru Rares si Soliman II Legislatorul

Art. 1. Sultanul recunoaste cã Moldova a oferit de bunã voie si fãrã rezistentã fãgãduialã de supunere fatã de Imperiul otoman.

Art. 2. Natia moldoveneascã se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertãtile, fãrã nici o molestare si fãrã ca Poarta otomanã sã poatã pune nici o piedicã în aceastã privintã. Legile, datinile si obiceiurile, drepturile si prerogativele acestei tãri vor fi în veci inviolabile.

Art. 3. Domnitorii vor exercita liber stãpânirea lor asupra tãrii, ca în trecut, fãrã ca Poarta sã se poatã amesteca în aceasta în nici un fel, direct sau indirect.

Art. 4. Poarta nu se va amesteca, de asemenea, în nici o cauzã sau diferend între particulari, ci domnitorul, cu adunarea sa, va fi cel care va trebui sã judece; în nici un caz Poarta nu va putea pune în aceastã privintã vreo piedicã oarecare, fie ea directã sau indirectã.

Art. 5. Hotarele Moldovei vor fi pãstrate intacte în întreagã lor întindere.

Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisã pe întregul teritoriu moldovenesc.

Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pãmânt, nici casã, nici prãvãlie; el nu va putea nici sã stea în tarã pentru afaceri negustoresti decât atâta timp cât va fi autorizat de cãtre domn.

Art. 8. Comertul Moldovei va fi deschis tuturor natiilor comerciale. Totusi turcii vor avea preferintã asupra tuturor natiilor pentru cumpãrarea produselor tãrii, pe care le vor negocia prin bunã învoialã în porturile de la Galati, Ismail si Chilia; dar ei nu vor putea pãtrunde mai departe în interiorul tãrii, fãrã o autorizatie expresã din partea domnitorului.

Art. 9. Moldovei i se pãstreazã titlul de tarã independentã; el va fi reprodus în toate actele scrise ce-i va adresa Poarta otomanã domnitorului.

Art. 10. Turcii pe care îi va trimite Poarta cu hârtii pe adresa domnitorului nu vor trece Dunãrea; ei se vor opri pe malul opus al fluviului, transmitând depesele lor guvernatorului de la Galati, care va face sã parvinã domnitorului si va transmite la fel rãspunsurile acestuia curierului Sublimei Porti.

Art. 11. Domnitorii Moldovei vor fi alesi de cãtre diferite clase ale populatiei tãrii. Alegerea va fi recunoscutã de cãtre Poartã fãrã ca ea sã se poatã amesteca în aceasta, sã numeascã un domn, sã ridice cea mai neînsemnatã greutate sau cea mai micã piedicã în aceastã privintã.

Art. 12. Tara va fi apãratã de cãtre Poarta otomanã în orice împrejurare în care natia moldoveneascã ar cere sprijinul sau ajutorul ei.

Art. 13. În schimbul tuturor acestor avantaje, natia moldoveneascã nu va da Portii otomane decât un dar anual de 4.000 ducati.



De-asa vremi se-vrednicirã cronicarii si rapsozii:

Veacul nostru îl umplurã saltimbancii si irozii…

H. Cladovan ("Permanente", nr. 8/2003)