
(c) Fundatia "George Manu", 2001-
|
DE ZIUA LEGIUNII
Se implinesc 24 de ani de cand Fiul Moldovei, Corneliu Codreanu, a dat viata
lumii legionare. In aceasta zi, nu s-a intemeiat un nou partid, o noua
grupare politica, ci sufletul neamului romanesc s-a smuls din imparatia
negurilor si si-a regasit axa lui adevarata de traire, care incepe de pe
pamant, dar care se sfarseste in cer. Marea revolutie pleaca de la om, de la
interiorul lui, de la facultatea lui de a-si crea o viata sociala potrivita
imaginii sale spirituale.
De aceea Legiunea n-a putut fi doborata, cu toate urile, loviturile si
atacurile ce s-au ingramadit asupra ei, de aproape un sfert de veac.
Dusmanii au ucis de atunci mii dintre ai nostri, in frunte cu Capitanul, dar
n-au izbutit sa ucida spiritul Legiunii. El continua sa se perpetueze din
generatie in generatie. Alte vlastare, alti tineri se incoroneaza cu cununa
martiriului si a eroismului. Alte coloane urca muntele suferintei, se iau la
lupta cu fiarele salbatice si strabat mlastina desnadejdii.
Acum ne stau in fata toate aceste trei examene laolalta. O incercare a
incercarilor. O proba care inspaimanta pe cei mai curajosi dintre noi.
Sangeram din mii de rani. In tara gem inchisorile de legionari si mormintele
se deschid unul dupa altul. In strainatate suntem atacati de aceiasi oameni
care intotdeauna s-au pus de-a curmezisul neamului si i-au compromis marile
lui momente. Lor li s-au adaugat cativa rataciti din mijlocul nostru, care
si-au pierdut orice simt de omenie si de demnitate.
Nu va inselati, camarazi. Suntem atacati pentru ca am ramas ceea ce ne-a
lasat Capitanul. Pentru ca nu vrem sa coboram steagul Legiunii. Pentru ca nu
facem tranzactii cu spiritualitatea ei. Pentru ca nu ne pretam actiunilor de
dezagregare si nu suntem dispusi sa inchiriem trupele Garzii de Fier
nimanui. Iata marea noastra vinovatie.
Si acum in ceasul marilor raspunderi, ne intrebam si noi, ca odinioara
Capitanul, cand a pus temeliile acestei miscari: fi-vom noi generatia lasa
si debila care sa se eschiveze de la indatoririle momentului? Raspund cei ce
zac in inchisori, cei ce cutreiera potecile panditi de glontul vrajmasului,
cei ce trec zi si noapte prin cele mai teribile incercari, indemnandu-ne la
unire, la tarie sufleteasca si la incredere in biruinta adevarului.
Daca odinioara au plecat cinci pe acest drum fara intoarcere si au pus
bazele uriasei Miscari Legionare, astazi, cand neamul intreg se pregateste
sa puna mana pe arme, fi-vom noi mai putin hotarati, mai putin increzatori
in victorie?
Camarazi,
Smulgeti-va voiniceste din toate nepasarile si amaraciunile ce-au putut sa
astearna peste sufletul vostru anii de exil si iesiti cu barbatie in
intampinarea vrajmasului. Niciodata misiunea voastra n-a fost mai nobila si
niciodata Legiunea si Capitanul nu vor cunoaste o mai mare preamarire decat
in ziua in care steagurile legionare vor culege binecuvantarea intregului
nostru popor.
24 iunie 1951
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Horia Sima
Comandantul Miscarii Legionare
|