Ultima actualizare: 

25-08-2008

(c) Fundatia "George Manu", 2001-

23 August 1939
Pactul Ribbentrop-Molotov si pogromul din Nordul Moldovei
 

Dupã douã decenii de euforie (La belle epoque) de la încheierea primului rãzboi mondial, (1914-1918) învingãtorii: Franta, Anglia, America s-au trezit în fata unor actiuni brutale, cu încãlcãri grosolane ale principiilor, ale tratatelor încheiate, ale întelegerilor stabilite prin Liga Natiunilor, actiuni din ce în ce mai destabilizatoare a ordinei social-statale europene din partea celor douã totalitarisme: national-socialismul german si comunismul bolsevic. Cele douã dictaturi se înarmaserã si trecuserã de la faza pretentiilor la actiuni de acaparãri teritoriale. Germania anexase regiunea Saar, ocupase Austria, regiunea sudicã a Cehoslovaciei, U.R.S.S.-ul cotropise prin Extremul Orient, Mongolia, Manciuria.

Liga Natiunilor nemaiavând nicio putere, Anglia si Franta discutã problemele create direct cu reprezentantii celor douã dictaturi si, desi nu reuseau sã le impunã punctul lor de vedere, erau multumiti cã “întrevederile” amânau actiunile brutale si cã cele douã dictaturi sunt complet separate de ideologii si interese si nu vor avea vreo actiune comunã în fata cãreia ar fi fost complet nepregãtiti.

Încheierea Pactului de Neagresiune dintre Germania si URSS, încheiat la 23 August 1939, cunoscut în plan politic ca Pactul Ribbentrop-Molotov, a fost ca o loviturã de mãciucã în capul democratiilor. aveau obligatii, luate prin tratatele de pace, fatã de statele nou create în urma rãzboiului: Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda, Polonia, România, Cehoslovacia si nu erau pregãtite nici militar si nici în spirit de a le apãra.

Pactul semnat de Ribbentrop si Molotov în fata lui Stalin a fost cel mai controversat document al timpului. “Pactul de neagresiune” continea si un protocol aditional, parte integrantã a tratatului ce nu a fost dat publicitãtii. Prin actul aditional se împãrtea zona de influentã germanã si sovieticã asupra Europei.

La o sãptãmânã dupã ce s-a asiguart în privinta URSS-ului, Germania atacã Polonia, la 1 Septembrie 1939, ziua de început al celui de-al doilea rãzboi mondial (1939-1945).

De îndatã ce lupul german a atacat prada, a sãrit si lupul URSS sã-si ia partea conform protocolului aditional secret din Pactul Molotov-Ribbentrop. La 17 Septembrie 1939 trupele sovietice ocupã Ucraina de Vest si Bielorusia de Vest. La 6 Octombrie 1939 are loc a patra împãrtire a Poloniei între Germania si URSS. La 30 Noiembrie 1939, data rusinei, peste 200 de milioane de sovietici atacã 6 milioane de finlandezi care nu vor sã le cedeze o fâsie de pãmânt - istmul Karelia. 30 Noiembrie 1939 - o zi de care ar trebui sã se rusineze si democratia care i-a garantat frontierele în 1918 si care n-a ajutat-o în 1939 si nici la încheierea pãcii din 1945. 4 luni au rezistat demni finlandezii colosului sovietic. (Rãzboiul de iarnã)

În 1942, profitând de rãzboiul germano-rus, finlandezii îsi reiau Karelia, situatie pe care istoriografia comunistã o noteazã cu “agresiunea finlandezã”. terminând cu cotropirile din Nord, URSS-ul s-a îndreptat spre Sud.

La 26 iunie 1940, când ministrul nostru plenipotentiar, Gh. Davidescu este invitat la sediul Comisariatului Afacerilor Externe al U.R.S.S. pentru a i se înmâna o notã ultimativã. Prin aceastã notã se spunea Guvernului Român, într-o manierã ce nu admitea replici:
1. sã se înapoieze imediat Uniunii Sovietice, Basarabia;
2. sã se cedeze Uniunii Sovietice, Nordul Bucovinei;
A doua zi se convoacã Consiliul de Coroanã Român care, dupã deliberãri furtunoase, acceptã prevederile notei sovietice. Aceastã notã obligã Guvernul Român sã elibereze teritoriul pretins de URSS, în 4 zile, începând cu data de 26 Iunie 1940, ora 12.

Armata rosie nu respectã acest termen si ocupã Cernãutiul, Chisinãul si Cetatea Albã chiar în ziua de 26 Iunie.

Basarabia noastrã milenarã, vatrã româneascã, astãzi sângereazã din toatã fiinta, parte dintrupul tãrii noastre este înstrãinat. Mii de români îmbracã statutul de refugiati si, cu durere, se adãpostesc în dreapta Prutului, presa românã relata calvarul suportat de fratii nostri basarabeni.

Conform impunerii, conform întelegerii ambelor pãrti, armata românã si populatia civilã au fost obligate sã pãrãseascã teritoriul national în douã zile, fãrã sã-si poatã ridica nici arhivele. La Cernãuti, Chisinãu, Herta si în alte localitãti, oameni cu vederi comuniste, între care multi evrei, ce rãmâneu în Basarabia si Bucovina pentru a-si arãta devotamentul pentru noii stãpâni, si-au bãtut joc de ofiterii si soldatii care se retrãgeau în ordine. Le-au rupt galoanele, i-au pãlmuit, i-au înjurat, i-au scuipat si i-au împroscat cu urinã si fecale.
Redau una din zecile de telegrame înaintate de ofiterii din zonã care raportau situatia cãtre Marele stat Major. Telegrama nr 1767 din 30 Iunie 1940, orele 21,30, suplimentar la cele raportate anterior si semnatã de seful Biroului Statistic Militar Iasi, Lt. col. Ion Palade:
(...) Populatia evreiascã de pretutindeni a avut o atitudine ostilã si de sfidare, batjocorind pe functionari, asasinând pe unii din ei, furând tezaurul institutiilor statului si dedându-se la cele mai neasteptate nereguli, unii functionari basarabeni având o atitudine asemãnãtoare. Astfel, în afarã de cele raportate: Sa atacat camionul cu tezaurul administratiei Soroca, furându-se cca. 157 milioane lei si asasinându-se administratorul financiar. Ofiterul ce-l întovorãsea si un subofiter, cei neasasinati, au fost degradati si batjocoriti. Avocatul Michel Flecsor din Soroca, conducând bandele de evrei, a ocupat politia si primãria, unde au fãcut perchezitii. Tot el a asasinat în fata statuii Generalului Poetas, pe avocatul Murafa si Eustatie Gabriel.

(...) Evreii din Chisinãu au arborat drapele rosii, manifestând pe stradã si barând strãzile spre garã pentru a nu permite refugierea functionarilor români; au ocupat de asemenea localurile institutiunilor, comisarii pascal Nicolae, Maeescu Constantin, Severin si Stol au fost executati de evrei în stradã.

Astãzi mã întreb... Cum tu, soldat român, cu arma-n mânã, cu cartusierele pline de gloante, ai acceptat sã fii batjocorit?
Cum tu, rege al României si cum tu Consiliu de Coroanã ai dat Ľ din tarã, fãrã a trage un singur foc de armã? Stiut era cã granita cu U.R.S.S. era fortificatã si întãritã cu tancuri si tunuri!! De ce ati cedat cu atâta nepãsare.

Un regiment de vânãtori de munte care a suportat toate aceste batjocuri, a reusit sã treacã în tarã pe podul de la Lipscani. Ajunsi în România si-au continuat drumul pe la Rãdãuti, Prut, Darabani, Hudesti si au intrat în Dorohoi în ziua de 1 Iulie 1940. Întrarea regimentului în Dorohoi a coincis cu înhumarea unui sergent evreu, Bercovici, pentru care în semn de ultim salut, s-au tras 10 focuri de armã. Colonelul, comandantul regimentului de vânãtori, a avut impresia cã evreii din Dorohoi îi sfideazã si cã se bucurã de tot ce li s-a întâmplat si într-un moment nefast si nedorit, într-un moment de furie nebuneascã a ordonat sã fie împuscati vinovatii, adicã evreii. Asa au luat nastere asasinatele din Dorohoi.

Odatã începute împuscãturile, s-au auzit strigãte, urlete disperate: vin bolsevicii, fugiti, vin bolsevicii... încât, toatã populatia a intrat în panicã, o panicã generalã ce i-a pus pe toti localnicii pe fugã. Fugeau toti rãcnind si alergând care unde vedea cu ochii. Evreii depistati, erau împuscati. Au fost împuscate 72 de persoane, bãtrâni, femei si copii. O bunã parte din fugari au ajuns la Botosani (au fugit 30 km pe ploaie torentialã) unde au fost informati cã în Dorohoi n-au intrat bolsevicii si cã s-a creat o panicã groaznicã din cauza unui regiment din Prahova.

Reîntorsi din Botosani, la intrarea în oras am vãzut un tablou îngrozitor în fata cimitirului evreiesc, zãceau femei, copii si bãtrâni împuscati. Era o atmosferã de groazã, de jale si de milã, de compãtimire si de urã. Pe strãzi, printre dughene se vedeau grãmezi de zahãr, fãinã de grâu, borcane cu mãsline, borcane cu bomboane, toate aruncate în stradã de cãtre cei fugiti în panicã. Este greu sã rãspunzi cu obiectivitate cine erau vinovatii: românii, evreii, sovieticii sau starea de haos creatã de situatia cotropirii? Mai exista si acea psihozã a rãzboiului si o stare de încordare maximã determinatã de norii grei ce se adunau deasupra unei populatii pasnice. Era o stare de nervozitate anormalã, de suspiciune si de nesigurantã ca o boalã sufocantã ce îndemna pe unii la rãzbunare, pe altii la fugã, iar pe altii la apãrare. Este greu de reconstituit adevãrul. În timp de pace n-a avut loc în România pogromuri împotriva evreilor. Evreii din tara noastrã n-au cunoscut oroarea lagãrelor de exterminare, n-au cunoscut nici steaua galbenã si nici nu au fost trimisi la Auschwitz.
Îmi amintesc un articol al lui Nicolae Iorga, Consilier Regal, din revista “Neamul românesc” din 6 Iulie 1940:

”Se adunã si cresc vãzând cu ochii documentele si materialele, actele oficiale si declaratiile luate sub jurãmânt. Înalti magistrati si bravi ofiteri care si-au riscat viata ca sã apere cu puterile lor retragerea si exodul românilor au vãzut cu ochii lor nenumãrate acte de sãlbãticie, uciderea nevinovatilor, loviti cu pietre si huiduiti. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasã, ale cãrei valuri de urã s-au dezlãntuit ca sub o comandã nevãzutã.
De ce atâta urã?
Asa ni se rãsplãteste bunãvointa si toleranta noastrã. Si de nicãieri o dezavuare, o rupere vehementã si publicã de isprãvile bandelor ucigase de sectanti sanguinari. Nebunia organizatã împotriva noastrã a cuprins târguri si orase si sate.
Românimea aceasta, de o bunãtate prosteascã fatã de musafiri si jecmãnitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lãuda pânã ieri cã are sentimente calde si frãtesti fatã de neamul nostru în nenorocire”.

În legãturã cu acele crime de la Iasi din perioada 28-29 Iunie 1941, se poate afirma cã românii n-au avut niciun amestec.
Fiind un supravietuitor al acelor evenimente tragice, unul care a ajuns la Botosani si care la întoarcere, a vãzut acea grãmadã de cadavre (72), am considerat sã reaminteasc si sã fac cunoscut, în special tinerilor, ororile, deoarece unii, cu rãspundere civicã, care nu au cunoscut realitatea, Moses Rozen a afirmat cã la Dorohoi, în 1940, au fost împuscati 300 de evrei, iar mai târziu s-a ajuns la numãrul de 3000.

Gheorghe Bâgu