Noica si Miscarea Legionarã
Noica nu era omul ale cãrui gesturi sã fie lipsite de o substantã interioarã: era un om integru, un intelectual de o netãgãduitã onestitate, si de aceea este nefiresc sã ni-l închipuim sãvîrsind un gest atît de încãrcat de consecinte fãrã o îndelungatã deliberare prealabilã. Asadar, Noica nu a intrat în Legiune din stupoare sau din revoltã, ci dintr-o convingere pe care si stupoarea si revolta nu au fãcut decît sã o întãreascã si sã o îndemne spre o manifestare publicã.

Brâncusi
Brâncusi este un înaintemergãtor nu numai în artã, ci si în viata spiritualã a omenirii, a cãrei viatã sofisticatã, încãrcatã de forme si tipare ale materiei, l-au îndepãrtat de esentele vietii. Omul trebuie sã purceadã pe calea regãsirii sale spre esentele primare ale vietii, fãrã plusul de materie si forme, fãrã orgolii cu simplitate, cu sinceritate, cu refacerea echilibrului ratiune-sentiment, cu viatã si trãire spiritualã. Si reprezintã unul din acei creatori privilegiati care, pe o anumitã treaptã a evolutiei spirituale a umanitãtii, intuiesc noua sensibilitate, confuzã încã, a epocii si întruchipeazã în opera de artã aceastã “formã latentã si ineditã a spiritului".

*

Coloana infinitã

Tot merge-nainte coloana,
din cripte spre ceruri pilastru,
când purpurã vie ca rana
si când ca luceafãru-albastru.


Jos, încã, arama tresaltã,
pãrând o lupoaicã-nstelatã.
Alãturi, o piatrã înaltã
e-un vultur strãpuns de sãgeatã.

Conditia genialitatii
Geniul neamului românesc îsi gãseste expresia înaltã în opera celor douã figuri care-i marcheazã poezia: Mihai Eminescu si Radu Gyr. Alãturarea celor douã nume nu trebuie privitã ca o minimalizare a creatiei eminesciene, ci ca o repunere în drepturi a lui Radu Gyr. Geniul este esenta poeziei, or, atât Mihai Eminescu, cât si Radu Gyr se bucurã de mângâierea lui.

Interpretari ale lui Radu Gyr
Substanta lirica a versurilor din inchisoare ale lui Radu Gyr trece dincolo de marginile a ceea ce inseamna in mod obisnuit „poezia”. Ea este mult mai mult decat un stih rupt din taramul frumosului, un simplu invelis pentru un miez de intelesuri, sau un obiect al muncii pentru multimea talmacitorilor si a criticilor literari. Versul sau nici nu are nevoie de asemenea lamuriri si comentarii – el curge de la sine, in chip simplu si firesc, in ritmul familiar graiului romanesc. Metafora-i neasemuita, purtand stralucirea geniului si pecetea harului, pare adesea lucrarea acelui „inger din jet” care coboara noaptea in chip tainic spre a desavarsi ceea ce nici macar geniul omenesc nu reuseste sa duca la bun sfarsit.

Vine Radu Gyr
Da, vine Radu Gyr. Corpul lui e ingropat in cimitirul catolic din Bucuresti, dar sufletul i-a luat calea exilului. E adus in desaga de cruciatii veniti cu armurile sparte, spada rupta si zaua stirba. Cum sufletul lui Gyr e prea mare, nu poate incape intr-o desaga; cruciatii si-l impart, ca sa aduca fiecare o particica. In desaga, Badea Cartan ducea carti, dar el nu a putut trece Roma. Cruciatii care vin acum cu sufletul lui Gyr in desaga, trec marile si oceanele, ajung in cele doua Americi si chiar in Australia si Noua Zeelanda. Dar nu pot aduce in desaga poeziile lui Gyr, pentru ca acestea nu i-au fost publicate acolo de unde vin cruciatii, adica in Tara. Si nici pe hartii scrise nu le aduc, caci paznicii ii cauta pana si in cusaturile hainelor. Le aduc in minte, in cutia craniana, unde zbirii nu pot sa scotoceasca, asa cum le-au invatat acolo, in inchisori: pe de rost.

Radu Gyr -25
Acum, la 25 de ani de la moartea lui Radu Gyr, dupa ce i s-au editat poemele, dupa ce i s-au dedicat articole si studii pretioase, demne de a constitui prolegomena unei monografii atotcuprinzatoare sau a unei teze de doctorat, credem ca e greu, e temerar chiar, sa mai incercam noi -din locul modest in care ne aflam- sa spunem ceva nou, care sa nu fie stiut. Ca doar este vorba de un poet pe care nu-l mai pot atinge nici sofismele insinuarilor rauvoitoare, nici minimalizarile, nici negarea fermei sale angajari politice la tezele unei conceptii pe care si-a apropiat-o din tinerete, si care i-a marcat - as zice i-a sfintit- intreaga viata. De aceea este si usor si greu sa vorbesti despre Radu Gyr, mai mult decat in cazul altor poeti.

Platoul de filmare - o poartã spre cer?
Cu totul altfel stau lucrurile în cazul lui Nicolae Mãrgineanu (despre al cãrui film "Binecuvântatã fii, închisoare" vom scrie mai mult). El urmãreste nu electrosocul, ci zidirea sufleteascã; cautã nu cu voluptate, ci cu smerenie; nu acuzã istoria, ci încearcã sã învete din ea; nu cautã anomalia (fie ea si estetizatã), ci posibilitatea pãstrãrii normalitãtii în conditii anormale, rezistenta la rãu prin cuvântul lui Dumnezeu.
 

De ce trebuia asasinat Eminescu?
Astfel, Eminescu a fost scos din viata publicã între 1883 si 1889, anul asasinãrii sale, fiind declarat nebun si, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Ori, mãrturiile din acea perioadã ne aratã un Eminescu în plinã creatie, lucru care nu ar fi fost posibil dacã era nebun, cãci un nebun e rupt de contactul cu realitatea si nu mai simte nevoia de creatie. Asadar, creatia artisticã din acea perioadã, însotitã de numeroasele dovezi (ale medicilor si prietenilor) ale sãnatãtii sale mentale ne aratã faptul cã Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otrãvire.

"Prolog pentru ceasul acesta" de Sandu Tudor
Sandu Tudor, din primele rânduri ale Prologului sãu din Floarea de Foc, tot tineretului s-a adresat, izbutind un tur de fortã neasteptat (si, poate, chiar, nebãgat în seamã de cititorii mei de astãzi). Anume a dat o definitie a “Rugului Aprins”. O definitie ce nu apare în niciuna dintre cãrtile scrise pe aceastã temã, la care am fãcut aluzie, si o definitie ce ne apropie sufletele nespus de întelegerea fenomenului spiritual care a cucerit elita cãrturãreascã si duhovniceascã din anii premergând comunismului, continuatoarea celei grupate în jurul “Criterion”-ului.

O asociatie inca vorbita de bine
Pentru a facilita prezentarea acestei generatii, am s-o botez cu denumirea Asociatiei Criterion care o includea în bunã mãsurã numeric si spiritual. Termenul Criterion, oarecum pretentios, voia sã exprime tendinta obiectivã si impartialã, situatã deasupra fluctuatiilor emotive si de conjuncturã, în a judeca lumea contemporanã în totalitatea aspectelor ei. Cãci de la conceptii asupra existentei, teorii de economie politicã, politicã de partid si pânã la sport, evantaiul tematic al expunerilor era atotcuprinzãtor. De asemeni, participarea la dezbateri înregistra o revolutie în organizarea conferintelor. De la un singur conferentiar, care prezenta o singurã problemã, Criterionul aducea pe podium trei, patru sau cinci conferentiari deodatã, fiecare atacând din unghiuri diferite aceeasi problemã ori un set de probleme subsumate aceleiasi preocupãri.

Nae Ionescu în curgerea vremii

Nu stiu exact ce anume din fãptura lui Nae Ionescu fãcea sã fie un profesor iubit. Cãci trebuie sã spun cã în anii studentiei mele relatia dintre noi si profesori era mai degrabã protocolarã, si departe de o reciprocitate afectivã. Poate sã parã o apreciere singularã cã în Facultatea de Litere si Filosofie pe care am frecventat-o, studentii aveau o pretuire intelectualã pentru profesori, dar numai în rare cazuri dublatã de cel mult o vagã simpatie. Sentimentele noastre fãceau însã o exceptie fatã de Nae Ionescu. Explicatia prezintã pentru mine o complexitate pe care, dacã as încerca s-o cuprind acum, m-ar obliga sã las de-o parte ceva din portretul omului pe care încerc sã-l conturez în vãlmãsagul lumii de azi. Totusi, ar însemna sã-i simplific prea mult fizionomia dacã nu as pomeni mãcar în treacãt motivatiile acestei simpatii.

Popas în curgerea vremii

 În asteptarea unei monografii Traian Brãileanu, de care sunt sigur cã se va învrednici vreun tânãr bucovinean - fiindcã profesorul a înteles si iubit atât de mult tineretul românesc, încât nu mã îndoiesc cã un tânãr îi va aduce aceastã meritatã rãsplatã -, sã ne oprim stãruitor la evenimentul editorial de acum, care-i onoreazã în primul rând pe cei care l-au realizat, fiindcã azi publicarea unei asemenea lucrãri poate fi oricum înteleasã, numai rentabilã financiar nu. Cinste lor, deci.

Aparitia Teoriei comunitãtii omenesti este, în acelasi timp, o dovadã cã încã nu trebuie sã disperãm pentru viitorul neamului nostru în fata marasmului moral - adevãratã mlastinã a deznãdejdii - în care ne-au adâncit, pânã la tãierea respiratiei, dusmani ai neamului si politicieni, dacã nu cumva acestia din urmã mai mult decât cei dintâi. Fiindcã sunt extrem de rare în istoria politicã a neamurilor cazurile în care o clasã politicã se sinucide, prin uciderea propriilor urmasi...


Nikolai Berdiaev - Un nou Ev Mediu

Avem puternice motive sa credem ca puterile creatoare ale omului nu pot fi regenerate si identitatea omului restabilita decat printr-o noua epoca de ascetism religios. Numai o astfel de epoca, singura o astfel de epoca, revenind la sursele spirituale ale omului, va putea sa concentreze toate puterile acestuia si sa impiedice ca identitatea sa sa se pulverizeze cu totul. Omul trebuie sa ajunga la aceasta, ajuns odata la culmea istoriei sale noi. Nu mai trebuie sa se bizuie pe o noua renastere de nici un fel dupa secatuirea puterilor sale spirituale, dupa ratacirea in pustiul vietii, dupa zguduirea asa de puternica a identitatii omenesti. Daca ar trebui sa se stabileasca o analogie, ar trebui sa se spuna atunci ca ne apropiem nu de Renastere, ci de un inceput intunecos de Ev Mediu si ca va trebui sa trecem printr-o noua barbarie civilizata, printr-o noua disciplina, printr-un nou ascetism religios, inainte de a vedea nascand zorile unei noi si inimaginabile Renasteri.