(c) Fundatia "George Manu", 2001-

Costurile integrãrii în Uniunea Europeanã

Cândva, un cotidian de mare tiraj de pe la noi scria cã "dacã românii ar cunoaste programul de reformã în agriculturã al UE pentru România, am avea câte un 1907 la fiecare 6 luni".

Într-adevãr, dacã pentru celelalte sectoare ale vietii economice integrarea în UE înseamnã, una peste alta, un plus adus vietii românilor, tradus în investitii mai mari în economia româneascã, locuri de muncã mai bune si mai multe si, de ce nu, salarii mai mari, posibilitatea fortei de muncã autohtone de a migra cãtre tãri membre UE, cu o piatã a muncii mai bogatã, nu asa stau lucrurile si în agriculturã.

Este stiut cã în planul de aderare a României la UE este prevãzutã si reducerea numãrului de gospodãrii tãrãnesti de la 2 milioane la aproximativ 80 de mii. Cum va avea loc aceastã reducere nu ne este fãcut cunoscut de cãtre mai marii nostri. Scenarii însã se pot face:

· impozite mari pe terenuri, nesustenabile numai din veniturile rezultate din cultivarea terenului propriu;

· standarde tehnologice si igienico-sanitare europene pentru cresterea animalelor, la care tãranul roman va fi ajutat de chiar guvern sã nu ajungã (lipsa de credite, credite scumpe sau conditii de acordare imposibil de îndeplinit).

Cert este cã tãranii nostri nu vor mai avea voie sã-si sacrifice propriile animale, nu vor mai putea sã cultive vitã de vie în curte, nu vor mai putea face tuicã din poamele grãdinilor lor, nu vor mai putea sã-si vândã brânza produsã la stânã. Cu alte cuvinte, productia destinatã, în principal, autoconsumului va fi serios diminuatã, dacã nu chiar eliminatã, într-un viitor încã nu prea clar definit. Si trebuie spus cã, dacã situatia în tarã încã nu se aratã a fi criticã, este si pentru cã încã productia de autoconsum suplineste o mare parte din cheltuielile zilnice ale populatiei rurale, si nu numai. Or, tocmai aici este punctul sensibil: europenii stiu cã ponderea populatiei rurale este mare la noi în tarã - cca. 45% din populatia tãrii - si mai stiu cã aceastã populatie face cheltuieli minime pentru alimentatie, iar produsele alimentare ale tãrilor membre UE ar putea gãsi o piatã de desfacere si mai buna în tara noastrã dacã acesti 45% ar deveni clientii produselor lor.

Guvernul nostru a primit 2.5 milioane euro pentru a informa populatia despre tot ceea ce înseamnã integrarea tãrii în UE. Rezultatele muncii lui, pânã acum, se traduc doar în propagandã! Integrarea României în UE este prezentatã românilor ca un imens tort din care toti ne vom înfrupta pe sãturate. Nici organizatiile UE de monitorizare a cheltuirii acestor fonduri nu au tras de mânecã guvernul pentru cã nu au informat populatia cum se cuvine. Evident, acest lucru le convine. Încã!

De curând, presedintele ales al Cehiei, Vaclav Klaus afirma foarte clar cã momentul 2004, de integrare a tãrii sale în UE, nu este cel mai bun pentru economia Cehiei si cã o amânare a integrãrii pânã 2007 ar fi fost mult mai potrivitã, avertizând populatia tãrii sale asupra costurilor mari pe care le implicã aderarea în acest moment. Meritã mentionat cã în tãrile în care au fost fãcute publice si costurile integrãrii (Slovenia, Slovacia, Polonia), rezultatele referendumului privind integrarea nu au fost atât de categorice (Cehia, 55%), precum în tãrile unde populatia nu a fost informatã deloc (România) sau prea putin (Ungaria).

De asemenea, de remarcat si diferenta de viziune asupra acestui proces. În timp ce tãrile mai de la vest (Polonia, Slovacia, Cehia, Slovenia) considerã o datorie a guvernului informarea populatiei deopotrivã asupra costurilor si beneficiilor integrãrii, România promoveazã chiar o "secretomanie" vizavi de aceasta. Nu de mult, Liviu Harbuz, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, referindu-se la un raport privind industrializarea laptelui în România, considera o gresealã aducerea la cunostinta publicului a rezultatelor acestui raport, spunând cã "rezultatele acestui raport trebuiau sã rãmânã secrete". Nu întelegem de ce publicul larg nu trebuie sã ia act de rezultatele activitãtilor diferitelor organizatii care se ocupã cu evaluarea standardelor existente în diferite activitãti industriale autohtone, mai ales când acestea au o strânsã legãturã cu procesul de integrare în UE, proces pentru care suntem chemati sã ne dãm votul prin referendum. A vota în necunostintã de cauzã, partial informat sau chiar dezinformat, echivaleazã cu un furt al voturilor.

Iar dacã facem referire la rezultatele raportului mai sus amintit, trebuie spus cã acestea gãseau cã unitãtile autohtone de industrializare a laptelui întruneau standardele sanitar-veterinare impuse de UE, dar nu le întruneau pe cele tehnologice. Deci produsele se puteau consuma fãrã nici un risc, numai cã nu se folosea tehnologia impusã de UE. De-asta, probabil cã trebuia raportul sã rãmânã secret? Trebuie achizitionatã tehnologie UE, chiar dacã cea curentã nu afecteazã calitatea produselor. Iatã încã unul din "avantajele" integrãrii în UE: achizitionarea de tehnologie din tãrile membre. Si, asa cum ne-a arãtat istoria foarte recentã, ceea ce am achizitionat au fost numai afaceri proaste pentru statul român, traduse fie în produse/echipamente de o calitate îndoielnicã, fie în preturi plãtite înzecit si chiar însutit: repararea MIG-urilor 21 (pentru a creste rata prãbusirilor) la costuri care ar fi putut permite efectuarea de achizitii noi si moderne, repararea locomotivelor vechi, în aceleasi conditii de preturi, achizitionarea de fregate care abia mai plutesc, ce sã mai vorbim de putere de foc, si lista ar putea continua.

Trebuie sã ne fie foarte clar cã o aderare fãrã a informa corect populatia despre ceea ce presupune acest proces, o sã ne coste cât nu ne putem imagina. Si asta s-ar putea traduce nu numai în unitãti monetare dar, Doamne, fereste, si în convulsii sociale. De aceea, chiar dacã timp ar mai fi pânã în 2007, sã nu uitãm cã planul de integrare presupune realizarea anumitor pasi în fiecare an, în fiecare etapã, iar acestia trebuie fãcuti cunoscuti atunci când se realizeazã, si nu post factum. Asta pentru a ne merita titlul de tarã democratã europeanã, si nu de maidan european.

Alexandru Vlah ("Permanente" Nr. 9/2003)