(c) Fundatia "George Manu", 2001-

Horia Sima

LEGIUNEA - O ENIGMÃ ISTORICÃ

Când comemorãm semicentenarul Miscãrii Legionare, putem evoca multe fapte glorioase din trecutul ei, multe acte eroice, suferinte si prigoane, care au lãsat în urma lor mii si mii de morti, dar existã în istoria ei mai mult decât o înlãntuire tragicã de evenimente, un substrat insesizabil ratiunii, un destin al acestei miscãri, care vine din sferele cele mai înalte si care de la întemeiere si pânã astãzi îi determinã drumul.

Miscarea e miscare câtã vreme stã sub ocrotirea acestui destin si îi îndeplineste cu rigoare indicatiile. Orice abatere de la linia acestui destin îi altereazã fiinta si dacã nu revine la normal, la adevãrata ei orientare, miscarea riscã sã se destrame. Cu toate ororile sãvârsite contra Legiunii, cu toate fioroasele masacre din timpul lui Carol, Antonescu si din epoca comunistã, bucurându-se de rare intervale de liniste si pace, dupã 50 de ani de la întemeierea ei, Miscarea n-a putut fi nimicitã. Ea trãieste , rezistã, se afirmã si luptã. Nu militeazã pentru alte idealuri, nu s-a decolorat doctrinar, ci mãrturiseste acelasi crez cu care a fost înzestratã de Cãpitan.

Tragediile ce s-au abãtut asupra ei au fost pretul ce-a trebuit sã-l plãteascã pentru a rãmâne credincioasã propriului ei destin. Asa cum crestinii din primele secole au fost permanent supusi la prigoniri, trebuind sã aleagã între a-si abjura credinta pentru a-si salva viata sau de a rãmâne credinciosi lui Hristos, fiind azvârliti de vii în gura leilor.

Fireste cã jertfele legionare ar fi fost mult mai mici dacã nu ne-am fi ciocnit frontal cu puterile rãului : dacã ne-am fi adaptat dictaturii carliste, dacã am fi abandonat Miscarea în mâna lui Antonescu, dacã dupã 23 august ne-am fi retras cuminti în vreun coltisor, lãsând ca evenimentele sã treacã peste noi. Dar dacã ne-am fi retras pe aceste pozitii minore, Legiunea nu ar mai fi rãmas aceeasi. Si-ar fi pierdut stilul ei de actiune, personalitatea ei, legitimitatea ei istoricã. I s-ar fi sleit posibilitãtile ei creatoare si pânã la urmã ar fi dispãrut. Ar mai fi rãmas legionari rãzleti , dar nu Legiunea ca entitate de sine stãtãtoare.

Am combãtut toate aceste regimuri, pentru cã toate erau emanatia rãului si duceau tara la ruinã. Dictatura lui Carol s-a sfârsit cu pierderea unei treimi din teritoriul national ; dictatura lui Antonescu s-a încheiat cu un rãzboi pierdut si desfiintarea Statului Român. Dictatura comunistã ne-a costat douã milioane de morti, pierderi uriase din substanta nationalã si, asa cum prevedea Cãpitanul, bolsevizarea tãrii.

Nu puteam sta de o parte, privind ca spectatori indiferenti la neamul care se rãsucea pe rug. Nu numai cã aceasta era o atitudine de lasitate, dar nu corespundea eticei legionare, care întotdeauna ne-a solicitat sã fim la avangarda luptei nationale si crestine. Când altii cedau presiunii inamice si se retrãgeau incapabili sã mai mentinã frontul, legionarii aveau datoria sã rãmânã neclintiti în transee. Lupta noastrã a fost inegalã, cãci întotdeauna ne-am ciocnit cu forte mult superioare nouã si de aici si marile pierderi ce le-am suferit, dar n-aveam altã alternativã decât sã ne expunem pentru cauza dreptãtii , multi, putini câti eram, sau sã prezidãm lichidarea Miscãrii si sã dispãrem pe usa din dos din istorie. Miscarea nu s-a mentinut pânã astãzi decât cu pretul acestui efort dureros si continuu, aceste lupte permanente pentru apãrarea Neamului si a Bisericii.

Am cãzut de atâtea ori, sângerând din mii de rãni , pentru cã n-am pãrãsit drumul onoarei, pentru cã n-am capitulat si n-am pactat cu inamicul. Dar tot de atâtea ori ne-am ridicat, ne-am strâns ostile decimate si risipite si ne-am pregãtit pentru o nouã bãtãlie.

Perpetuarea vietii legionare în mijlocul atâtor furtuni, atâtor încercãri cumplite, atâtor Golgote si crucificãri, se explicã tocmai prin fidelitatea fatã de doctrina Cãpitanului. Ea ne-a salvat de la descompunere si moarte si ne-a ajutat sã ajungem aceastã binecuvântatã zi, când sãrbãtorim semicentenarul. Miscarea posedã o fortã imanentã, o energie intrinsecã, de unde se adapã încontinuu pentru a-si reînnoi întreprinderile ei politice si istorice : este vãpaia unei alte vieti. Legionarii care au cãzut cu miile pe toate fronturile au fost iluminati de viziunea acestui destin legionar, care i-a întovãrãsit pretutindeni : în fata plutoanelor de executie, în guerila din munti, între zidurile negre de închisoare, care le-a supt vlaga tineretii.

Dacã astãzi ne-a învrednicit Dumnezeu sã prãznuim 50 de ani de existentã legionarã, faptul se datoreste acestei prezente active si continue a unei taine ce ni s-a încredintat de Atotputernic, în cadrul istoriei universale. Când atâtea popoare reneagã fundamentele civilizatiei europene si crestine, misiunea noastrã este sã depunem permanent mãrturie pentru Neam si Hristos, ferind Miscarea sã cadã sub tentatiile Anticristului. La capãtul acestui calvar ne va astepta o mare biruintã finalã contra comunismului, pe care nu va mai putea-o sã ne-o rãpeascã nimeni.



Tara si Exilul - mai-iunie 1977