(c) Fundatia "George Manu", 2001-

Horia Sima

MASSÃ si ELITÃ

Speculatiile ce se fac în gândirea modernã asupra conceptelor de "massã" si "elitã" suferã de un viciu fundamental : temele sunt tratate în abstract, ca si cum s-ar referi la realitãti de sine stãtãtoare. Desprinse din corpul social care le dã viatã, si generalizate, este firesc ca aceste notiuni sã ne aparã într-o falsã luminã. În aceastã perspectivã izolationistã, massa si elita n-au altã putintã decât de a se afirma una în detrimentul celeilalte, pentru cã entitatea ce putea sã le asigure pacea si conlucrarea, natiunea, a fost scoasã din circulatie. Fenomenele sunt cercetate la suprafatã, fãrã a mai fi raportate la realitatea comunã cãreia-i apartin. Se opereazã cu succedaneele notiunii, în loc sã se caute dezlegarea problemei pornind din crestetul ei.

Un elementar apel la experientã ne convinge cã nu existã decât "masse nationale" pe suprafata pãmântului. Întinderi uniforme de oameni, fãrã caractere etnice distincte, nu întâlnim nicãieri. Peste acest fapt nu se poate trece. (Evident, nu ne referim la "fenomenele de massã", care sunt aparitii de moment, ci la un fapt mult mai constant, caracteristic vietii moderne, la marea multime a unui popor, care se dezmorteste si îsi reclamã cu hotãrâre drepturile de stat si în societate). Si atunci raportul dintre cei doi termeni trebuie dezbãtut pe platforma natiunii. Cum rostul unei elite este de a conduce massa, ea nu-si va putea îndeplini chemarea decât punându-se în slujba organismului de bazã, adicã devenind o elitã nationalã. Chiar si în bisericã, institutie clãditã pe ideea universalitãtii , nu se poate face abstractie de acest principiu.

Massa si elita sunt energii, sunt moduri de tensiune specifice natiunii. Si una si alta îsi trag puterea de la o realitate superioarã amândurora : neamul. De aici si posibilitatea acordului dintre ele. Sufletul unui neam este prezent si este acelasi în massã ca si în elitã. În massã rãzbate mai greoi, în vreme ce în elitã îsi ia avânt si îndrãznealã.

O elitã este formatã din indivizi care au ajuns sã stãpâneascã aria spiritualã a unei natiuni. Elita gândeste si actioneazã pe neam, ca entitate inalterabilã în timp. Sau, cum se exprima Corneliu Codreanu, cunoaste legile de viatã ale neamului si îl conduce în spiritul acestor legi.

Pãtura conducãtoare a unei tãri nu coincide întotdeauna cu elita. Sub haina ei se poate ascunde si o altã elitã. Nici oamenii cu carte, intelectualii, functionãrimea statului, liberii profesionosti, nu apartin cu necesitate elitei. Poti sã îngrãmãdesti cunostinte peste cunostinte, diplome peste diplome, si sã rãmâi strãin de tainele unui neam. Nu putem construi egalitatea intelectual-om de elitã. Cel mult e valabilã presupozitia cã intelectualii, dispunând de mijloace de informatie mai numeroase asupra vietii unui neam, din sânul lor se vor recruta mai multe elemente de elitã. Cartea nu e decât un instrument de pãtrundere în lumea neamului, dar cât de adânc s-a înaintat spre inima lui, e o chestiune de trãire si documentare interioarã. Un intelectual ce si-a însusit vasta panoramã a neamului e socotit un om de culturã. Un intelectual lipsit de viziunea intrinsecã a neamului rãmâne cel mult un specialist onorabil.

Nimic nu împiedicã, în principiu, ca un individ sã se ridice din rândurile massei de-a dreptul în cadrul elitei. Si unui muncitor si tãran îi este dat sã cucereascã tainele unui neam, sã treacã de la trãirea anonimã a legilor lui de viatã la trãirea lor distinctivã si creatoare. Elita este o proiectie a spiritului si în spirit mutatiile cele mai îndrãznete sunt posibile. Ea nu este o castã, ci o categorie deschisã massei si în continuã primenire de jos în sus.

Omul de elitã trebuie sã fie si un om al massei (nu om de massã), adicã sã exprime nelinistile ei, tendintele ei difuze, ceea ce massa simte, dar nu-i stã în putintã sã întruchipeze aievea. Massa, gratie acestui raport de exprimare, se va recunoaste în elitã si o va urma. Între massã si elitã se stabileste o continuitate naturalã de substantã spiritualã.

Conceptul de "massã" trebuie restaurat, purificându-l de aprecieri nedrepte si jignitoare. Abstractie fãcând de massele degenerate din suburbiile marilor orase, imensa majoritate a unui popor, multimile lui cuminti si asezate, meritã o stimã infinitã. Ele garanteazã continuitatea unui popor. Viata elitelor este expusã intermitentelor, rupturilor, chiar disparitiilor mai îndelungate. Aceste pierderi se pot înlocui, adicã posibilitatea de aparitie a unei noi elite rãmâne intactã atâta vreme cât adâncurile vitale ale unui neam n-au fost atacate.

În domeniul culturii, lucrurile nu stau altfel. Massele populare poartã cu sine, în decursul veacurilor, permanentele unei culturi. Cultura majorã a unui popor nu face decât sã stilizeze motivele culturii populare. Ca sã existe Eminescu, Caragiale, Cosbuc, Pârvan, trebuie sã preexiste doina, horele, tãieturile în lemn, cusãturile pe cãmãsi - un întreg complex de traditii culturale, produs al pãturilor largi ale poporului. Marii realizatori clãdesc pe aceste fundamente. Tot ce nu se ridicã pe ele, nu e culturã. De la ceramica neoliticã din Valea Dunãrii si pânã la Rebreanu si Blaga este aceeasi culturã care se afirmã, expresie a aceluiasi suflet care palpitã sub învelisurile ei. Dacã sufletul colectiv românesc s-ar stinge, n-ar mai fi de unde sã se reînnoiascã nici elitele noastre culturale.

Elita e un fragment detasat din massa unei natiuni, cu scopul de a-i exprima mai limpede caracteristicile. Ea se diferentiazã de massã în mijloacele de expresie, în intensitatea cu care trãieste drama natiunii.

Tezele ce vor sã opunã massa elitei sunt gresite. Nici revolta masselor si nici revolta elitelor, ci comunitatea lor în duhul natiunii. Massa se revoltã contra falsei elite. În falsii conducãtori massa nu se recunoaste si se simte asupritã de stãpânirea lor. Dar niciodatã nu se va revolta contra elitei adevãrate.

Massa si elita au un inamic comun. Este falsa elitã, care se luptã sã împiedice jonctiunea între cele douã forte reale ale unui popor. Numai odatã cu înlãturarea falsei elite, se instaureazã pacea internã si rodnicia în viata unei natiuni.



Vestitorii, decembrie 1952.