(c) Fundatia "George Manu", 2001-

Horia Sima
 

CE ÎNSEAMNÃ A FI ROMÂN

Aceastã întrebare nu e destinatã maselor populare, tãrãnimii noastre multi-milenare si tuturor acelora care duc o viatã legatã de obiceiurile strãbune . Multimile trãiesc românismul. Nu filozofeazã asupra lui. Multimilor anonime se datoreste existenta noastrã ca neam pe acest pãmânt . Ele au oferit conducãtorilor substanta primordialã din care s-a slefuit apoi personalitatea lui istoricã. Ele au plãsmuit lumea interioarã, de imagini si viziuni, din care s-a fãurit apoi cultura noastrã nationalã.

Întrebarea se adreseazã oamenilor cu carte, acelora care, intrând în contact cu arii deosebite de spiritualitate, riscã sã se înstrãineze de ethosul national si sã piardã întelegerea românismului. Primejdia e atât de mare astãzi când un numãr însemnat de români au fost asvârliti de soartã în mijlocul altor neamuri unde aud o altã limbã si trãiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai bunã în tarã, unde tinerii din scoli si universitãti sunt crescuti în duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.

Iatã cum, din cauza invaziei comuniste, problema românismului se pune în termeni îngrijorãtori si meritã sã fie cercetatã.



1. Elementele constitutive ale poporului românesc.

Pentru a întelege ce înseamnã a fi Român, trebuie sã ne urcãm la origini pentru a ne reaminti componenta etnicã a poporului nostru. Nu existã nici un neam pe lume care sã descindã dintr-o singurã colectivitate, neamestecatã si nealteratã de alte grupuri sociale. Din aceste întrepãtrunderi etnice se naste o nouã sintezã socialã si un nou popor îsi face aparitia pe lume.

În cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupatia romanã, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternicã invazie slavã. Elementul slav a fost deznationalizat de autohtoni si a participat la formarea poporului românesc. Dacã ne referim la proportia dintre cele trei elemente în componenta poporului nostru, bine-înteles cã predominã fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba în contact cu civilizatia romanã, asa cum s-a petrecut si cu alte popoare cucerite de Romani.

Pentru a ne orienta în chestiunea românismului, trebuie sã tinem seamã de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului national. Popoarele, ca si indivizii, au un eu sau o constiintã colectivã. Ca sã întelegem ce înseamnã a fi Român, trebuie sã descompunem realitatea lui interioarã în fasciculele lui componente. Ce-am mostenit de la Traci, ce-am mostenit de la Romani, ce-am mostenit de la Slavii primitivi ?

Se stie cã Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeanã îsi trage originile din spatiul locuit de acest popor. Vechea culturã greacã nu e altceva decât o variantã a culturii trace. Triburile grecesti care au creat srãlucirea Eladei au coborât din nordul tracic. Cât priveste religia Tracilor, ea era atât de sublimã, încât fãrã exagerare poate fi numitã un pre-crestinism. Dar Tracii, înclinati mai mult spre contemplare si dispretuind bunurile acestei lumi, n-au fost în stare sã realizeze ceva mare pe plan istoric. Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, îsi trãiau viata lor singuraticã si nu se trezeau la realitate decât atunci când erau atacati. O singurã datã s-au asvârlit într-o mare întreprindere istoricã, sub Alexandru cel Mare. Si, dacã n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine stie dacã soarta spatiului rãsãritean nu ar fi fost alta. Evident, când Tracii au fost surprinsi de puterea romanã, s-au apãrat vitejeste, dar era prea târziu ca sã se mai poatã sustrage unui destin implacabil.

Trebuie sã cunoastem acum cum se manifestã tracismul în noi. "Românul e nãscut poet" a exclamat într-un moment de fericitã inspiratie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriase zãcãminte spirituale si în acelasi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima în forme artistice. Am putea zice cã nu e Român care sã nu fi fost ispitit de a-si încerca talentul, în olãrit , în lemn, cusãturi în arii sau poezie. Românul e poet chiar si când vorbeste. El inventeazã mii si mii de feluri de a întretine o conversatie banalã. De la Traci am mostenit apoi simtul proportiilor, al armoniei si capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brâncusi, care strãluceste astãzi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decât triumful geniului trac. Desi trãind în Occident, el a rãmas adâncit în contemplarea tainelor sufletului român si de aici a scos acele frumuseti nepieritoare. El si-a dat seama cã orice influente strãine , orice imitatie, nu poate da decât o artã bastardã. Lui Brâncusi, i se poate aplica admirabila formulã a Cãpitanului : "O culturã e nationalã ca origine si internationalã ca strãlucire".

Romanii erau exact opusul Tracilor. Putini sensibili la comorile vietii interioare. Erau cârmuitori, prin excelentã. Oameni de legi si de Stat. Îi interesau în primul rând cetatea si expansiunea ei. Tenaci în atingerea scopurilor. Politica era suprema lor artã. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creatii imperiale continue, construitã piesã cu piesã în decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida si lãrgea.

Si noi am mostenit ceva din viziunea imperialã a Romei. Din nefericire, prea putin pentru a ne afirma în spatiul nostru, dupã conceptia romanã. Si e firesc, pentru cã în proportie covârsitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca sã zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. Dupã un Stefan Vodã, vine un Stefãnitã Vodã si totul se spulberã. Toatã istoria noastrã nu e decât un lant de încercãri avortate de a crea un Stat puternic si durabil.

Fireste cã la aceasta a contribuit si situatia geo-politicã a neamului nostru. Suntem asezati, cum spune cronicarul, în calea tuturor rãutãtilor . Dar nu e mai putin adevãrat cã înfrângerile suferite se datoresc si caracterului nostru nestatornic. Virtutile civice ale strãbunei Rome sunt slab reprezentate în componenta sufletului românesc. Ne lãudãm cu descendenta romanã, dar nu-i urmãm îndemnurile pentru a ne crea întocmiri politice statornice.

Elementul perturbator al fiintei noastre etnice se datoreste fãrã îndoialã amestecului slav. E vorba de vechea penetratie slavã, care face parte integrantã din totalitatea poporului românesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufletesti care se manifestã fie prin apatie, fie prin violente absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbãrilor brusce de umor si sentimente. Azi îti poate jura prietenie si mâine sã-ti împlânte cutitul. Cei ce au trãit invazia ruseascã, au fãcut experiente de acest gen, când dupã duiosii înlãcrimate se merge la crimã.

Structura sufleteascã a Românului a fost afectatã de slavism. În mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care îsi schimbã comportamentul si gândirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufleteascã. Nu sunt capabili sã fie consecventi cu ei însisi, cu propriile lor pãreri si angajamente. Sunt oameni care sar de pe o pozitie pe alta. Nu se pot fixa, urmând un tel, o directie. Mereu sunt nelinistiti si turburati, mereu în cãutarea a ceva nedefinit si neclar. E slavul din ei care-i debordeazã, târându-i în anarhie si negativism.

Cât de puternicã e abaterea slavã în componenta sufletului românesc e greu de spus. În orice caz, toti suntem încercati de ea, toti suntem supusi tentatiei de a iesi din cadrul ordinii si al armoniei, pentru a ne azvârli în haos.

2. Destin national.


Aceste caracteristici, acest mãnunchi de forte spirituale au dat nastere poporului românesc. Aceasta e analiza lui spectralã. Dar poporul românesc nu se identificã cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate nouã, cu sufletul si aspiratiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate si avem o infuziune slavã ; reprezentând totusi o formulã comunitarã nouã, distinctã de elementele rasiale care au intrat în componenta noastrã. Suntem Români si cu aparitia noastrã în spatiul sud-estic începe o nouã aventurã istoricã. Istoria e creatia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilitãtile noastre creatoare si de defectele cu care am venit pe lume.

Un popor nu este, ci devine o notiune dinamicã. E o afirmare permanentã a eului sãu în luptã cu alte colectivitãti. O natiune e o întreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trãi fãrã a-si fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacã nu-si concentreazã energiile spre un tel precis, abdicã de la misiunea ei si va fi cutropitã de alte natiuni. Robia în care geme poporul român astãzi este rezultatul incapacitãtii clasei conducãtoare dintre cele douã rãzboaie de a formula si urmãri cu tenacitate o politicã de salvare nationalã în functie de primejdia din rãsãrit. Poporul român trebuie sã trãiascã într-o permanentã stare de mobilizare pentru a-si apãra granita Nistrului.

Fiecãrui popor i-a fost hãrãzit de Dumnezeu o misiune de îndeplinit în aceastã lume. Acesta e destinul lui national. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducãtori , mereu chestionat, pentru a da rãspunsul cuvenit unei anumite situatii istorice. Este cert cã în împrejurãrile actuale, destinul national comandã tuturor Românilor din tarã si din exil sã-si concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte teluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiazã în alte preocupãri , motivând nu stiu ce superioritãti intelectuale, e un dezertor al cauzei nationale.


3.Taina românismului.


Cum putem descoperi românismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si înflãcãrare ?

Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ si neam se produce un proces osmozã, de întrepãtrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca sã explorãm fiinta neamului. Numai sã ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie lãuntricã, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. Dacã ne vom apleca astãzi asupra neamului, vom auzi zornãit de lanturi, usi grele care se deschid si închid, de paznici fiorosi si în fata noastrã vor apãrea mii de morminte care ard si ard cu o flacãrã care urcã pânã la cer. Cine ar putea sã rãmânã nesimtitor la aceastã priveliste de groazã, afarã de acei care si-au construit o filozofie strict egoistã a vietii si refuzã sã ia act de tragedia neamului ?

Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : în spatiu, în timp si în profunzime. Românismul integral cere sã ne interesãm de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si rãspândirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Român ne intereseazã, chiar dacã ar trãi undeva pe la polul sud.

Românismul integral cere ca sã ne cunoastem istoria, începând de la originile ei cele mai îndepãrtate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimã : în ideile care au cãlãuzit-o , în actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.

Românismul integral mai cere ca sã ne inspirãm din spiritualitatea româneascã, obiectivatã în creatiile populare, când ne avântãm în domeniul artei si literaturii

4.Unde se gãseste Românul adevãrat ?

Românul adevãrat se gãseste la intersectia celor trei axe ale românismului : geografia nationalã, istoria nationalã si cultura nationalã. Privelistea spatiului locuit de Români, privelistea timpului însemnat de isprãvile lor si privelistea domeniului sãu spiritual îsi dau concomitent întâlnire în sufletul Românului adevãrat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realitãti : românismul.

Cine poate sã îmbrãtiseze arhitectura diferentiatã a românismului pe cele trei planuri, devine un mare Român. Marii Români sunt foarte rari. Pot fi numãrati pe degete în istoria si cultura noastrã : Bãlcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Brãileanu, Nae Ionescu si încã câtiva.

Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodatã sã se ridice la viziunea integralã a românismului. El n-a înteles niciodatã importanta Basarabiei ca piesã esentialã în dispozitivul de apãrare al tãrii. De aici si nefericita lui interventie în evenimentele de la 23 august. Ionel Brãtianu iubea pasionat pãmântul si cunostea istoria României, dar era amputat de viziunea spiritualã a neamului. Asa se face cã pe cât de strãlucit a fost în cursul rãzboiului de unitate nationalã, pe atât de lamentabil s-a comportat dupã rãzboi, neacordând atentia cuvenitã noilor aspiratii nationale.

Strãinii pot deveni Români numai în mãsura în care îsi asimileazã coordonatele sufletului românesc. Prin simpla încetãtenire un strãin nu devine Român. Aceasta e o calitate exterioarã, care nu-l transformã automat în Român. Dupã cum un Român de sânge poate suferi un proces invers, de îndepãrtare de focarul românismului pânã a se înstrãina complet. În acest caz, desi el e Român de sânge, desi poartã un nume românesc, a încetat de-a mai fi un Român adevãrat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a înstrãinat atât de mult de neam încât a devenit un inamic al românismului.

Comunistii nu sunt Români. Mã refer la corifeii comunisti, la acei initiati în secretele Internationalei Comuniste, si nu la masa oportunistilor si a acelora intrati de nevoie în partid. Desi, probabil, Români de sânge, nici Gheorghiu Dej si nici Ceausescu nu mai apartin poporului românesc. Un comunist automat iese din comunitatea nationalã. Partid Comunist Român e o absurditate. Orice comunist e un internationalist, un cosmopolit, un dusman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea natiunilor, prin amestecul lor fortat într-o masã informã, pe care sã o poatã guverna cu usurintã fortele secrete ale acestei miscãri.



5.Ce este Miscarea Legionarã ?


Este o uriasã încercare de a crea un mare tip de Român care sã rezolve problemele politice, economice si sociale ale poporului românesc, cu scopul de a-i netezi calea spre împlinirea lui în lume.

Destinul national îsi gãseste întruchiparea supremã în culturã. Dar cultura e o floare gingasã care nu se dezvoltã decât în conditii de securitate, pace si bunã-stare. Iatã functiunea si rolul istoriei nationale. Istoria e barajul de protectie a culturii.

Când un popor suferã vicisitudini istorice, ceea ce se întâmplã astãzi cu poporul nostru, atunci si cultura lui se ofileste. Ceea ce cheamã comunistii culturã româneascã, nu mai e culturã, ci ceea ce a rãmas din vechea culturã si vechea capacitate creatoare a poporului nostru dupã ce au fost infiltrate prin nenumãrate site marxist-leniniste. Adevãrata culturã româneascã lâncezeste prin închisori.

Fãrã istorie nu existã culturã. Ca sã ne afirmãm , în deplinã libertate creatoare, trebuie mai întâi sã existãm ca entitate independentã, stãpâni pe destinul nostru.

Corneliu Codreanu a avut intuitia centralã a sufletului românesc. El si-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar si de defectele care îl sufocã : vanitate, inconsecventã si superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanitãtii el a urmãrit sã trezeascã din letargie energiile trace, asa ca Boerebista altãdatã , si apoi cu aceastã superioritate de forte sã domine anarhia slavã. A reusit în aceastã întreprindere uriasã, dar n-a putut sã-si desãvârseascã opera, fiind ucis de dusmani.

Cãpitanul a avut si geniala inspiratie ca în aceastã mare scoalã de refacere a sufletului românesc, sã asocieze si învãtãtura crestinã. Într-adevãr, romanitatea noastrã era prea slabã ca sã sustinã cupola Miscãrii. Dar adãugând ordinii romane ordinea crestinã a vietii, i-a dat o soliditate de fier. Dragostea, virtutea cardinalã a doctrinii crestine, produce efecte salutare si în viata Statului, fiind elementul de armonie si închegare între cei doi poli ai existentei lui : autoritate si libertate. Asa a luat nastere o disciplinã sui-generis, lipsitã de constrângeri externe, bazatã pe consimtãmânt si adeziune voluntarã. Disciplina izvorâtã din bucuria de a servi o cauzã mai înaltã.

Timpul e actiune din perspectiva românismului integral. Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului românesc. Sã combatem defectele specifice poporului nostru, punând în locul lor :

- al vanitãtii - ambitia creatoare de valori nationale ;

- al inconsecventei - eroismul de duratã ;

- al superficialitãtii în gând si actiune - seriozitate si simtul monumentalului.

(Tara si Exilul - ian.-feb. 1971)